Nicolae Ceauşecu avea planuri măreţe şi foarte ambiţioase. El dorea ca până în anul 1995 să rezolve, în linii generale, problema locuinţei pentru toţi cetăţenii din oraşele ţării, iar până în anul 2000, fiecare locuitor al ţării să aibă asigurată cel puţin o locuinţă de 14 mp, iar împreună cu dependinţe să ajungă la 18-20 mp.
Fondurile pe care bugetul de stat le aloca în anul 1989 pentru construcţia de locuinţe se ridicau la 1.945 de milioane de lei, de aproape trei ori mai mari decât în anul 1950.
Cum planurile şefului ţării erau lege, pe şantierele ţării se lucra în 1989 într-un ritm susţinut, fiind în construcţie 60.000 de locuinţe, din care 9.752 în Capitală. Acum douăzeci de ani, în Bucureşti se ridicau blocurile din zona Sebastian, Vitan, Ştirbei Vodă, Mihai Bravu – Piaţa Muncii, etc. Pe şantierele aferente blocurilor S12, S13, S14 şi S15 din zona Sebastian, lucrările erau aproape de finalizare, 1.300 de apartamente unde constructorii lucrau ore suplimentare pentru ca acestea să poată fi livrate la timp, după cum nota România liberă de la 16 februarie 1989. Şi în zona Ştirbei Vodă, între Calea Plevnei şi Strada Berzei, se construiau 600 de apartamente după o arhitectură deosebită la acea vreme. "Sunt construite din secţiuni tip cu faţa de monolit, ceea ce conduce nu numai la un nivel ridicat al execuţiei, ci şi la obţinerea unor rezolvări de plastică arhitecturală deosebită", scria presa vremii. Ceauşescu avea nevoie de tot mai multe locuinţe, pentru că aducea lumea din sate în oraşe în urma procesului de industrializare forţată. Statistica epocii arată că între anii 1951 şi 1989 s-au construit 5.400.000 de locuinţe în oraşele şi comunele ţării, din care 3.200.000 după 1966. Cei mai buni ani au fost între 1981 şi 1988, când s-au ridicat peste 100.000 de locuinţe în fiecare an, conform datelor prezentate în Anuarul st
