Barbatul din fata mea vorbeste incet si masurat, cu vorbe cautate indelung. E atat de scufundat in amintirile pe care le evoca incat daca l-as intrerupe ar fi ca si cum ar striga cineva intr-o catedrala. Impatimit de natura si de drumetiile in munti, le-a lasat sa-i strabata viata, transformandu-le in crez. Nicaieri, frumusetea lumii nu este asa de desavarsita ca in singuratatea plina de vraja a muntelui, unde pe fiecare poteca iti iese in cale chiar Dumnezeu
Initierea
Il cheama Viorel Gliganeanu si locuieste in Curtea de Arges. L-am intalnit de curand, intr-o adunare de prieteni, la pensiunea Irina, in Corbeni, sat asezat la poalele Muntilor Fagaras, pe care ii cunoaste mai bine ca oricine. Ii stie pe dinafara, dar si pe dinauntru, in toate cotloanele lor, pentru ca a lucrat o viata intreaga ca geolog, la tunelele subterane de captare a apelor de la complexul Vidraru, dar si pentru ca a facut sute de drumetii pe ambele versante ale masivului. Acum este pensionar si urca mai rar pe creste, a ajuns la vremea povestilor si-a amintirilor. Si-acestea nu se lasa mult asteptate.
"Aveam sapte ani cand parintii m-au luat prima data cu ei in Fagaras. Am plecat in dimineata de 15 August, de Sfanta Maria. Era un obicei mai demult ca in aceasta zi iubitorii muntelui sa faca drumetii. Se pleca de la Curtea de Arges, din Gara Mica, cu un tren forestier care n-avea vagoane, ci numai niste platforme pe care erau carati bustenii la vale. In patru-cinci ore, trenul facea distanta intre Curtea de Arges si halta finala de la Cumpana, undeva intre Capra si Buda, mai sus de barajul de azi. Locul acela este acum inundat de apele lacului. De-acolo, de la Cumpana, se pornea spre varf, dar se mai facea un popas de noapte la o stana. Am ajuns acolo pe o vreme frumoasa, ne-am culcat, dar dimineata, pe la trei, patru, a inceput o furtuna cumplita, cu vifor si ninsoare
