Florică Brându se pricopsi cu un dosar penal de toată frumuseţea. Distrugerea avutului obştesc cu violenţă, pagubă de câteva milioane de lei, vătămare corporală. Lucrurile se petrecură cam aşa.

După ce cumpără coasa (pe cea veche o stricase ăla micu', retezase cu ea merişorii din grădină, zicând că sunt boierii, iar el e ţăranul răsculat de la 1907 din Cartea de citire), Florică Brându intră la restaurantul Mioriţa ca să bea o bere.

Era pe la 5 după-amiază. Autobuzul de Vintileasa pleca pe la 5 şi 10. Sau, mai precis, ar fi trebuit să plece la ora asta. El însă la venire şezuse de vorbă cu şoferul, Tache Gurău, călătorind în dreapta acestuia, în picioare, şi aflase că autobuzul va pleca doar pe la şase după-amiaza. Tache Gurău îşi scotea în acea zi soacra din spital. Formalităţile aveau să dureze - ştia el din experienţă -, astfel că mai devreme de şase n-avea cum să fie la autobuz, cu soacra şi cu plapuma, pe care aceasta o adusese de acasă, deoarece spitalului, proaspăt renovat, nu-i funcţiona încălzirea centrală.

Împăcat cu sine, bine dispus chiar, ca orice om care are la dispoziţie un timp în care poate face ce vrea, deoarece, larg fiind acest timp, gesturile se pot desfăşura în voie, fără teama că ar putea lovi ceva în jur, Florică Brându intră în restaurantul Mioriţa şi se aşeză la masă. Nu era multă lume, astfel că găsi o masă liberă fără probleme. Pe faţa de masă albă, proaspăt spălată, şedeau aranjate ca la carte farfuriile, tacâmurile, şerveţelele de pânză, solniţa cu sare. În mijloc trona o vază în care se străduiau să fie cât mai roşii câteva lalele, atunci culese.

Florică Brându aruncă în jur o privire fără scop, după care, oftând, dădu la o parte farfuriile, tacâmurile şi şerveţelele pentru a aşeza coasa. Tăişul nou-nouţ, lucind ca oglinda, îi spori starea de mulţumire cu care venis