Anatole France (1844-1924), poet, romancier şi jurnalist, a fost considerat omul de litere ideal. Scriitorul francez laureat cu Nobelul pentru Literatură în 1921 a pledat pentru respectarea drepturilor omului, dintr-o poziţie de simpatizant al socialismului. Născut la 16 aprilie 1844, la Paris, Jacques-Anatole-François Thibault a fost fiul unui vânzător de cărţi, care i-a transmis microbul lecturii şi pasiunea pentru literatura de anvergură. Ucenic în librăria tatălui său, băiatul a devenit fascinat de disciplinele umaniste. A absolvit Colegiul Stanislas din Paris, având o activitate literară încă din primii ani ai tinereţii.

A colaborat cu „Buletin du bouquiniste” şi la „Le Chasseur bibliographe”. Mai întâi şi-a exersat talentul scriind poeme de dragoste, după ce a trecut prin şocul primei relaţii. Îndrăgostit de actriţa Elise Devoyod, în 1865, France a cunoscut primele dezamăgiri, cauzate de o iubire neîmpărtăşită. Sub diferite pseudonime, a publicat mai târziu versuri, articole, pastişe, debutând editorial cu eseul „Alfred de Vigny”, în 1868.

Un an mai târziu l-a cunoscut pe editorul Lemerre, un sponsor darnic al poeţilor parnasieni, care i-a oferit postul de lector la editura pe care o deţinea. În 1870 a fost mobilizat în garda naţională.

Mult mai stăpân pe propria artă, scriitorul a renunţat la anonimat şi a publicat sub semnătura „Anatole France“ volumul de versuri „Poemes dores” („Poeme aurite”, 1873). A devenit bibliotecar la Senat, în 1876, iar în 1881 i-a fost publicat primul roman, „Le Crime de Sylvestre Bonnard” („Crima lui Silvestre Bonnard”), imediat premiat de Academia franceză.

În 1885 a devenit director al revistei „Les Lettres et les Arts” şi apoi cronicar al revistei „Le Temps” (1887), prilej cu care a elogiat activitatea scriitorului Emil Zola. În 1890 şi-a dat demisia din postul de bibliotec