Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţigara electronică, un viciu discutabil

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 15 februarie 2009 · ·

La aproape cinci ani de la lansare şi la câteva luni după ce au fost clasificate drept inutile de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), e-ţigaretele au revenit în actualitate ca alternativă sigură la tutun. Sursa: Cosmin Marinescu

Iniţial, au fost prezentate ca o metodă perfectă de abandonare a fumatului, însă în septembrie 2008 experţi OMS au conchis că nu există dovezi care să sprijine această pretenţie.

Un studiu aflat în desfăşurare, de care se ocupă doctorul Murray Laugesen, un vehement activist antifumat din Noua Zeelandă, arată că e-ţigaretele sunt, cel puţin, nevătămătoare pentru consumatorii direcţi.

Cu e-ţigaretele, spune Laugesen, nu există niciun indiciu că s-ar mai putea vorbi de fumat pasiv, deşi OMS recomandă interzicerea preventivă a „efumatului“ până la investigarea temeinică a acestei posibilităţi. „Toate indiciile de până acum sugerează că dispozitivul este sigur. Dacă va deveni pe viitor un mijloc reuşit de abandonare a fumatului depinde de guverne, care fie vor impune limitări în jurul său, fie le vor permite fumătorilor să-l cumpere în urma unor verificări de siguranţă rezonabile“, afirmă cercetătorul neozeelandez.

„E-ţig“, fumat în Senat

„E-ţigurile“, cum sunt cunoscute printre consumatori, sunt familiare într-o măsură limitată şi publicului românesc. Comercianţii spun că o „e-ţig“ este mai sănătoasă şi nu este cancerigenă. Cu toate că dispozitivele electronice de „pufăit“ nu beneficiază de un aviz al Ministerului Sănătăţii, clienţii nu se lasă influenţaţi de asta atunci când cumpără aceste produse.

Firmele care comercializează ţigările electronice în România sunt exclusiv online, iar piaţa este în creştere. Deja se ştie că Miron Mitrea este posesorul unei astfel de pufăitori electronice. Politicianul este încântat că-şi poate fuma „e-ţigul“ şi în locurile în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 3 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Un elev din Timiș a amenințat o colegă cu o foarfecă

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou. IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la

Premierul Ciolacu, despre scandalul cu Dragoş Sprînceană: Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun ”

Ziarul Financiar acum 55 minute
„Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun <emisar al lui Ciolacu>”, susţine premierul, după reacţiile apărute în urma declaraţiilor făcute de Dragoş Sprînceană. „Părerile exprimate în spaţiul public de diverşi cet

BREAKING UE a oferit Statelor Unite o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a oferit Statelor Unite o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale, a anunțat luni președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, în încercarea de a evita un război comercial, transmite BFM TV. „Am prop

Crin Antonescu, după ședința coaliției: Mâine va fi depus la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora / Cei care vor intra în magistratură trebuie să se pensioneze la 65 de ani

G4Media acum 21 minute
Crin Antonescu, candidat la Președinție, a anunțat că liderii coaliției de guvernare vor depune, marți, la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora. Antonescu a făcut anunțul, luni, după șed

Peste 2000 de extrase de carte funciară eliberate în prima zi în care acest serviciu public este gratuit

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe 7 aprilie în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari au fost eliberate gratuit 2.152 de extrase de carte funciară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. După cum este c

Aproape 40 de percheziţii în Suceava şi Botoşani, inclusiv la cinci instituţii publice, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie/ Cercetările vizează contracte de achizitii publice

News.ro acum 4 ore
Procurorii anticorupţie fac, luni, 39 de percheziţii la cinci instituţii publice, societăţi comerciale şi persoane fizice din judeţele Botoşani şi Suceava, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie. Potrivit unor surse, cercetările vizează c

Dragoş Damian, Terpia Cluj: 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătăţii. De anul trecut, de când am scris comentariul de mai jos, ai fost la medicul de familie pentru un control?

Ziarul Financiar acum 2 ore
Dacă după ce Donald Trump a aprobat noile tarife vamale te-ai inervat, dacă te-a luat o durere de cap, dacă vederea ţi s-a înceţoşat un pic, daca ai simţit mici furnicături în mâna stângă sau ai simţit că inima parcă bate mai tare sau mai repede, da

Românii pot investi începând de astăzi, 7 aprilie, în titlurile de stat Tezaur

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Finanțelor precizează că românii pot investi începând de astăzi, 7 aprilie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,60%, 7,30% și, respectiv, 7,60%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 le

Vremea de Paște. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vine căldura

HotNews acum 3 ore
Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni (7 – 20 aprilie) va fi oscilant, cu o vreme rece în prima parte și cu o încălzire accentuată din 12 aprilie și în perioada sărbătorilor pascale, valorile termice maxime urmând să ajungă la 2

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°