Antrenorul croat demis de la Oltchim şi conducătorii echipei se împroaşcă reciproc cu acuze. Sursa: Mediafax
Cu Radu Voina la timonă, handbalistele de la Oltchim Râmnicu- Vâlcea vor disputa astăzi, pe teren propriu (ora 18.45, în direct pe Sport.ro), cel de-al doilea joc din cadrul fazei secunde a grupelor Ligii Campionilor, împotriva formaţiei slovene Krim Ljubljana. Vâlcencele caută prima victorie din această etapă a competiţiei, debutul de acum o săptămână fiind ratat: 22-23 cu Buducnost Podgorica. „Sunt optimist, dar, în acelaşi timp, şi circumspect. Sper să le pot mobiliza pe fete“, ne-a declarat ieri noul antrenor.
„Lipsă de profesionalism“
Atmosfera de la Oltchim a devenit explozivă, cauza principală fiind eşecul de la Podgorica şi cel înregistrat miercuri, sub Tâmpa, 36-41 cu Rulmentul Braşov, în campionat. În urma acestor înfrângeri, tehnicianul croat Ivica Rimanici a fost demis. „L-am demis pentru că nu am vrut să compromitem şansele de a ne atinge obiectivele fixate. Modul de exprimare al echipei nu a mai corespuns în ultimele jocuri“, ne-a declarat ieri Petre Berbecaru, vicepreşedinte la formaţia din Vâlcea.
Croatul a spus după demitere că, dacă ar fi ştiut ce e la Oltchim, nu ar fi venit niciodată. Berbecaru a replicat dur: „Şi noi ne aşteptam la altceva de la el... Au apărut lacune mari în pregătirea echipei. Nu mai stăpânea vestiarul, a dat dovadă de lipsă de profesionalism şi de diplomaţie. În plus, deşi venise la club de mai mult de jumătate de an, nu s-a străduit să înveţe măcar câteva cuvinte în limba română! Maghiarele Borbas şi Szucs au cerut profesor de română, ucrainencele au sosit cu dicţionare la ele, numai domnul Rimanici n-a avut nicio preocupare în această direcţie!“.
Precedentul Tadici
Demiterea antrenorului croat pare a fi copia fidelă a precedentei schimbări de