În Cambodgia, chiar şi la trei decenii de la căderea regimului lui Pol Pot, unul din cele mai criminale din istorie, reconcilierea cu trecutul este încă o problemă delicată. Pentru prima oară însă, torţionarii khmerilor roşii intră în boxa acuzaţilor, puşi faţă în faţă cu propriul trecut şi cu cele două milioane de vieţi pe care le-au curmat.
Chum Manh este unul din cei 14 supravieţuitori ai centrului de exterminare S-21 “pus pe picioare” de Pol Pot şi acoliţii săi la mijlocul anilor ’70, după preluarea puterii în Cambodgia.
S-ar zice că, pentru bărbatul de 78 de ani, “răzbunarea” vine târziu şi inutil. Într-o ţară în care milioane de destine s-au frânt sub visele schizofrenice ale khmerilor roşii, nicio clarificare suplimentară a trecutului nu poate fi însă tardivă. În premieră de la căderea regimului lui Pol Pot, un oficial al khmerilor roşii este adus în faţa justiţiei.
Are 66 de ani, i se spune Duch şi a gestionat celebra închisoare S-21, asigurând funcţionarea unui adevărat abator uman: din 17.000 de prizonieri, doar 14 au supravieţuit.
În arestul oficialilor cambodgieni se mai află încă patru înalţi reprezentanţi ai khmerilor roşii, dar este incert dacă ei vor fi puşi vreodată sub acuzare. În context, merită de remarcat că orice locuitor de peste 30 de ani al ţării este fie o victimă, fie un călău, ceea ce transformă reconcilierea cu trecutul într-o chestiune vitală pentru viitorul Cambodgiei.
ÎN ŢARA LUI POL POT
Trei ani, opt luni şi douăzeci de zile
Cambodgia a fost de-a lungul veacurilor sub influenţa colonială franceză. Saloth Sar, celebru în lumea întreagă ca Pol Pot, şi-a făcut o parte dintre studii la Paris. Acolo a învăţat ce înseamnă şi ce vrea extrema stângă.
S-a întors în Cambodgia pentru a deveni liderul mişcării comuniste cunoscute sub numele de „kh