Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Record de căsătorii de Valentine’s Day

Publicat in Adevarul, duminică 15 februarie 2009 ·

Cele 22 de căsătorii din acest an reprezintă cea mai productivă zi de 14 februarie de până acum, în istoria Stării Civile din Ploieşti. Moda cununiilor de Ziua îndrăgostiţilor a prins rădăcini şi la Ploieşti, din an în an, tot mai mulţi tineri unindu-şi destinele la Starea Civilă  de 14 februarie.

Flori de primăvară, diplome speciale şi albume foto din partea municipalităţii pentru ploieştenii care s-au hotărât să-şi spună “Da”, de “Sfântul Valentin”, în faţa ofiţerului Stării Civile.

Ziua îndrăgostiţilor a umplut sala de cununii, amenajată în incinta Palatului Administrativ din Ploieşti, cu sute de persoane care au venit să asiste cum cele 22 de cupluri au devenit familii cu drepturi depline. Emoţiile au fost la ordinea zilei. S-a râs, s-a plâns de bucurie, totul a fost special organizat pentru cei săgetaţi de Cupidon, zeul amorului.

“De când se aniversează ziua celor care se iubesc, pot spune că am înregistrat cel mai mare număr de cununii. Au fost ani când abia dacă aveam două trei cupluri, acum însă, văd că lumea a început să ţină cont din ce în ce mai mult de tradiţia asta, a îndrăgostiţilor care se căsătoresc de 14 februarie”, a declarat ofiţerul Stării Civile, Magdalena Georgescu.

Dragostea i-a unit

Primul cuplu care s-a prezentat în faţa ofiţerului Stării Civile a venit la ora 11. Georgian Schipko şi Daniela Grigore au păşit entuziaşti, urmaţi de zeci de rude şi prieteni. Foarte hotărâţi pentru gestul pe care aveau să-l facă, cei doi tineri s-au sărutat cu foc atât înainte de momentul oficierii, parcă pentru a-şi da şi mai mult curaj, cât şi după ce au devenit soţ şi soţie. “Ne-am decis să ne căsătorim în această zi a celor amorezaţi pentru că ne iubim foarte mult. Mi-am cunoscut jumătatea în urmă cu doi ani. Am văzut-o, am plăcut-o, mi-am făcut curaj şi am invitat-o la cafea. Din acea cl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 32 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°