Medicii şi pacienţii români se plâng în publicaţia „International Herald Tribune“ că şpaga în sistemul de sănătate de la noi este între 100 şi 5.000 de euro. Sursa: Northfoto
Titlul articolului apărut vineri în cunoscuta publicaţie „Mita, o problemă în sistemul sanitar din România“ prezintă declaraţii ale unor medici şi pacienţi români. Aceştia spun că şpaga în sistemul de sănătate variază între 100 de euro pentru o operaţie de apendicită şi 5.000 de euro pentru una pe creier.
Potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, se estimează că 280 de milioane de euro reprezintă valoarea totală a „plăţilor informale“ din Ministerul Sănătăţii din România. În plus, un pacient român plăteşte când se internează într-un spital 3 sau 4 şpăgi, adică echivalentul a 75% din venitul lunar al unei familii.
Pacienţii îşi pot arăta „aprecierea“
Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), consideră că nivelul scăzut al salariului în sistemul medical, în medie 400 de euro pe lună, îi obligă pe doctori să recurgă la astfel de favoruri financiare.
Adela Sălăceanu, un doctor psihiatru care nu încurajează această practică, povesteşte că medicii folosesc de multe ori metode subtile pentru a face cunoscut faptul că aşteaptă să primească bani de la pacienţi. Sălăceanu îşi aminteşte că o prietenă care şi-a rupt picioarele la un joc de baschet a fost dusă la spital pentru o intervenţie chirurgicală, dar, pentru că nu a oferit bani ortopedului care o îngrijea, operaţia a fost amânată pentru o săptămână. Intervenţia s-a făcut numai după ce pacienta i-a plătit doctorului 400 de euro.
Vasile Astărăstoaie, care a contribuit la realizarea codului medical, spune că nu este etic ca un medic să ia bani de la pacient înainte de tratament, dar după finalizarea acestuia rămâne la aprecierea pacientului dacă