De sute de ani sătenii din Mărginimea Sibiului practică ghicitul în ciubăr. Tinerele văd în apa din putină „ca la cinema“. Nouă copile, între şase şi nouă ani, sunt aşezate în cerc în jurul unei putini mici cu apă. Acoperite cu o pătură groasă, în apa limpede a ciubărului li se arată hoţii sau soţii infideli. Închegat din doage groase din lemn de brad, cu o capacitate de şapte găleţi şi încătuşat în cercuri din fier, ciubărul este o putinică în care se ţine boască, porumb, mere, murături etc. Asta îl face ca, în general, să fie tratat ca un  banal obiect de gospodărie. Însă miracolul se întâmplă când nouă fetişcane sunt chemate să se aşeze, pe întuneric, în jurul lui. Atunci parcă un ochi magic se deschide şi în apa clară, ca într-o proiecţie la cinematograf, copiii văd filmul evenimentelor petrecute.

Pregătirea

Mama Marinuţa Crăciun are 73 de ani şi încă se ţine binişor. Face mai toate treburile gospodăriei sprijinindu-se într-un baston, „calul nărăvaş”, cum spune dumneaei. Şi dacă vara mai e cum mai e, iarna parcă e prea lungă şi prea pustie pentru o femeie în vârstă înconjurată de singurătate şi bătrâneţe. Astfel, o parte din zilele friguroase şi le petrece la Rusciori, la Pensiunea Carelor, unde „copilul ei de suflet”, Iulian Preda, i-a oferit găzduire. Aici a spus mama Marinuţa povestea cu ciubărul.

„Obiceiul îl ştiu încă de pe când eram copilă, dar şi mama şi bunica spuneau că au făcut cu ciubărul. În putina plină trei sferturi de apă puneam busuioc, un ban de argint şi o verighetă. Apa era adusă în căni mici de fete, în ziua de sâmbătă, căci numai duminica se poate vedea în apă.

În sfânta zi de duminică mergeam pe nemâncate în casa în care trebuia să vedem în ciubăr, citeam din cărţi de rugăciuni, făceam mătănii şi îngânam din Sfânta Scriptură cu adâncă credinţă. Când se trăgea de liturghie, pe la zece,