O vorbă texană spune: "M-ai păcălit o dată, ruşine să-ţi fie; M-ai păcălit a doua oară, ruşine să-mi fie!". Ciudate idei are profesorul Septimiu Chelcea! Acum şi-a găsit să scrie despre "Ruşine şi vinovăţie în spaţiul public"?
Ba, încă, să pledeze, deschis, "pentru o sociologie a emoţiilor"? Care emoţii? Care ruşine? Cât despre partea vinovăţiei, rămâne cum am vorbit, ceilalţi sunt de vină!".
Să vedem însă, aşa, de "distracţie", ce spune DEX-ul despre ruşine: "Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greşeală; Fără ruşine = fără jenă, cu obrăznicie; A muri de ruşine sau a-i plesni cuiva obrazul de ruşine, se spune când cineva se simte foarte ruşinat; N-ai (sau n-are) ruşine sau nu-ţi (sau nu-i, nu le etc.) este ruşine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simţ, obraznic, nesimţit, neruşinat; Rezervă, modestie, reţinere; Timiditate, sfiiciune; Ocară, batjocură, ofensă; A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de ruşine sau a face cuiva ruşine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situaţie penibilă, etc., etc., etc., lăsăm DEX-ul la o parte, şi urmează...
EXPLICAŢII ŞI IMPLICAŢII. În felul ei, lucrarea "Ruşinea şi vinovăţia în spaţiul public. Pentru o sociologie a emoţiilor" (Editura Humanitas,2008) este o premieră în spaţiul românesc. Motivându-şi alegerea, Septimiu Chelcea consemnează că "în ultimele trei decenii s-a cristalizat un nou domeniu în ştiinţa despre traiul laolaltă al oamenilor - sociologia emoţiilor." Unul dintre fondatorii domeniului Theodore D.Kemper, consideră anul 1975 ca fiind anul în care sociologia emoţiilor s-a desprins din corpul sociologiei generale. Atunci, Arlie Russel Hochschild a publicat primul studiu pe această temă. Astăzi, bibliografia în materie este de-a dreptul impresionantă.
Un prim bun câştigat
