Plecarea la Pererîta, în satul de baştină al lui Grigore Vieru, am planificat-o cu câteva zile după întâlnirea cu soţia poetului, Raisa. "Vă rog să cereţi cheia de la nepoata lui şi să intraţi în Casa Mare. Acolo o să vedeţi cât de frumos ştia să zugrăvească mama Eudochia."
De la Chişinău până la Pererîta sunt aproape 300 de kilometri. Ca să ajungem în sat a trebuit să mergem cu maşina pe un drum inundat de multă vreme de apele unui iaz din apropiere. "Mergi cât mai pe dreapta şi s-ar putea să ieşi", ne-a sfătuit Petrică - un localnic care îşi spăla maşina în iaz.
În sfârşit am ajuns... Chiar dacă mulţi tineri au plecat din sat, în special, la muncă în Franţa, localitatea arată, comparativ cu altele, bine. Case mari, zugrăvite frumos, iar fântânile îngrijite, vorba sătenilor, "ca pe vremea lui Brejnev" - adică cu multă responsabilitate, acurateţe şi gust. De faptul că la Pererîta locuiesc nişte oameni deosebiţi ne-am convins chiar de la intrarea în sat. "Dacă vreţi, vă însoţesc, ca să nu vă rătăciţi cumva", ne-a spus un sătean pe care îl întrebasem cum o găsim pe verişoara lui Grigore Vieru, Lucica.
IARBĂ. Victor şi Lucica Ciutac locuiesc chiar lângă cimitir. Când am anunţat-o că am ajuns în sat, doamna a ieşit într-un suflet la poartă, ca să nu ne facă să o aşteptăm prea mult. Am mers împreună pe jos până la cimitir, la mormântul Eudochiei Vieru. "Nu demult, Grigore a instalat aici, alături de mama sa, această piatră pe care şi-a scris numele şi anul naşterii 1935. Voia să fie înmormântat lângă ea", ne-a spus doamna Lucica. Mai jos, mesajul aproape acoperit de muşchiul verde, crescut pe piatră: "Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi". Doamna îşi aminteşte de dimineaţa în care a aflat vestea despre moartea poetului şi începe a plânge: "Toate microbuzele din satele vecine treceau pe aici şi se opreau. Oamenii coborau şi depun
