Pentru Alexandru Mironov, Grigore Vieru a însemnat mult. L-a iubit şi l-a simţit aproape...
Scriitorul Alexandru Mironov este unul dintre cei opt sute de mii de români basarabeni care în timpul celor două refugii au plecat din calea Armatei Roşii. "Urmaşii? Sunt două milioane şi jumătate de români basarabeni. Aşadar, în acea perioadă, apariţia poeziei lui Grigore Vieru a însemnat aer proaspăt. L-am urmărit şi am avut norocul ca după Revoluţie să mă întâlnesc cu el acasă la marele Adrian Păunescu. Un om discret, timid, care avea darul de a-şi cânta versurile. Un om care a crezut că podul va cădea şi se va transforma într-o Românie mare. Nu a apucat să vadă asta... ", mărturiseşte Alexandru Mironov.
RECUNOAŞTERE. Popular în Basarabia, şi nu numai, Grigore Vieru avea o extraordinară capacitate de a striga foarte tare vorbind încet. "Pe el îl citea toată lumea din Basarabia, continuă poetul, şi ar fi meritat o recunoaştere mai largă, ceea ce este foarte greu de obţinut în România. Nu era la modă, nu era de bonton să te uiţi la ce fac basarabenii, şi mulţi nu au apucat să intre în panteonul din inima românilor. Adrian Păunescu a luptat cel mai mult pentru asta..."
APROAPE. A cântat luna, soarele, natura, ţara, apa.. Alexandru Mironov a apreciat întotdeauna poezia lui, fantasticul simţ de familie, felul în care şi-a cântat de fiecare dată mama: "Versurile lui aparent subţiri. Abia în clipa în care l-am cunoscut mi-am dat seama că despre El este vorba... pe el îl citisem înainte de 1989. Şi îmi plăcea! Fără să-i fiu prieten încă, i-am fost aproape şi l-am simţit aproape. Grigore, limba română nu are cum să moară! Iar tu ai ajutat limba română!".
"Mi-aş permite însă să-l aşez alături de celebrul poet liric rus Serghei Esenin, asta pentru că am studiat la şcoală literatura rusă şi, poeziile lui Esenin, ca şi cele
