Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultatele a 44 de companii de pe Bursa

Publicat in Ziarul Financiar, luni 16 februarie 2009 ·

Brokerii spun ca in 2009 efectele crizei se vor resimti si mai puternic la nivel operational, dupa ce in 2008 rezultatele companiilor au fost afectate de deprecierea leului, fapt ce le-a adus pierderi financiare importante.

Anul trecut profiturile insumate din exploatare ale 44 de companii listate au urcat cu aproape 25%, potrivit unei statistici a ZF.

"Ma astept sa fie mai rau anul acesta decat in 2008. La nivel financiar cred ca rezultatele vor fi cel putin comparabile cu cele de anul trecut daca nu mai proaste. Nici activitatea operationala nu cred ca se va mentine in 2009 , iar pe partea aceasta ma astept chiar la o influenta negativa mult mai mare din cauza reducerii exporturilor, a pietei interne, scaderii consumului si investitiilor mai mici ale companiilor. In 2008 am vazut ceva efecte ale crizei doar in ultimele luni", spune Razvan Pasol, presedintele Intercapital Invest.

Analistii spun ca lichiditatile companiilor sensibile la cursul de schimb vor fi afectate in 2009 de deprecierea leului.

"Sigur ca le afecteaza pe partea de cash flow, pentru ca ies mai multi bani din casa ca sa-si plateasca ratele la banca, iar daca au salariile negociate in euro, trebuie sa plateasca mai multi bani angajatilor", spune Andrei Anghel, analist in cadrul societatii de brokeraj Confident Invest.

Mai multe companii din metalurgie, sectorul chimic si cel imobiliar si-au redus semnificativ activitatea, incepand cu perioada octombrie-noiembrie a anului trecut, din cauza cererii in scadere, care a facut ca preturile sa scada vertiginos.

Anul trecut, doar 17 din 44 de companii care au raportat pana in prezent rezultatele preliminare pe Bursa au inregistrat profituri in crestere fata de 2007 sau si-au diminuat pierderile.

Totusi, brokerii spun ca rezultatele mai slabe nu au avut decat o influenta minora asupra evolutiei din piata a actiu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegerile prezidențiale 2024. Prezența la vot la ora 13 rămâne mai scăzută față de scrutinul din 2019

HotNews acum 25 minute
Prezența la vot în România și diaspora, la ora 13, este de 21,99 %. Aproape 4 milioane de români au mers la urne, atât în țară, cât și peste graniță. La scrutinul din 2019, numărul total al celor au fost la vot la aceeși oră depășea 4.168.000. 3.960

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 2 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Şoşoacă, scandal la vot. S-a filmat în cabina de vot. Poliţia verifică

Mediafax acum o ora
Incident electoral anunţat în Bucureşti, de data aceasta având-o ca protagonistă pe senatoarea Diana Şoşoacă. Aceasta ar fi făcut un videoclip în timp ce era în cabina de vot de la Secţia 6, încălcând astfel regulile electorale.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Tentativă de fraudă la Ploiești. Un bărbat a încercat să voteze de două ori la alegerile prezidențiale, în secții diferite

Adevarul acum 53 minute
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, 24 noiembrie, la două secţii din oraș. Reprezentanţii celei de-a doua secţii l-au denunțat la Poliţie. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 58 minute
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

Lasconi a dus „prăjituri fără blat" la secţia de votare: „am votat pentru o Românie pentru toţi”

Mediafax acum 2 ore
După ce şi-a exprimat opţiunea electorală, Elena Lasconi a declarat că a votat pentru ca românii să nu plece în altă ţară, pentru o ţară „în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, d

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 4 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Călin Georgescu la iesirea din secția de vot: Am votat pentru cei umiliți

NapocaNews acum o ora
„Nu am votat pentru mine, ci pentru cei umiliți, care simt că nu contează în această lume. Votul nu e doar un simbol al democrației, e credință în oameni”, a spus Georgescu, conform postului Antena 3 CNN. „Vreau să apăr linia neamului, uniți putem a

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°