„Bună, sunt alcoolic“. Este cel mai mare act de curaj pe care au îndrăznit să-l comită o mână de oameni din Craiova. Cu această simplă spovedanie au pornit, într-un moment critic din viaţă, la o luptă dură, chinuitoare şi eternă cu cel mai mare duşman al lor: alcoolul.

Luni, ora 18.30. La intervale scurte, pe poarta unui liceu din Craiova, câteva persoane intră grăbite. Nu le opreşte nimeni, portarul le cunoaşte. „Bună seara, bună seara! Gata, aţi venit la program?“, le salută el prieteneşte. Bărbaţii dau noroc, veseli, decojind din mers seminţe de floarea-soarelui. Ceva mai timide, femeile încuviinţează amabil. Cu toţii se îndreaptă spre terenul de sport. Îl traversează şi intră într-un corp al liceului. La a doua uşă pe stânga se opresc şi intră.

„Bună. Sunt Mircea şi sunt alcoolic“, salută unul dintre nou-veniţi, aşezându-se la masa care ocupă aproape toată încăperea. „Bună, Mircea“, i se răspunde în cor. De jur împrejurul dreptunghiului, peste vrafuri de cărţi şi broşuri de specialitate, sticle de suc, cafele şi farfurii cu seminţe, şase perechi de ochi îl privesc binevoitor, familiar. E ultimul sosit. „Şedinţa“ poate să înceapă. Astăzi va fi condusă chiar de Mircea, decid ei pe loc, de comun acord. Bărbatul îşi drege vocea şi repetă, fără urmă de şovăială, a suta mia oară, statutul grupului pe care îl reprezintă. În vremea asta, ceilalţi şase colegi murmură după el: „Alcoolicii anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtăşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne