Fanii îl pot accesa pe apropo.ro şi weekendcumama.ro
În urmă cu doi ani şi jumătate, Adela Popescu a primit un telefon care avea să o facă fericită: luase castingul la care tocmai participase, deci deţinea rolul principal din Weekend cu mama. Lungmetrajul lui Stere Gulea este povestea unei adolescente abandonate de mama plecată în străinătate, în căutarea unei vieţi mai bune.
Ceea ce Adela nu ştia la momentul respectiv era cât o va marca rolul Cristinei, o tânără dependentă de droguri, căreia viaţa nu i-a iertat niciuna dintre deciziile greşite: „Lumea consumatorilor de droguri îmi era total necunoscută, nu ştiam pe nimeni care să fi trecut prin asta şi, cu atât mai puţin, ce simte o persoană aflată într-o atare situaţie”.
Pregătirea rolului a presupus mai mult decât clasicele repetiţii pe text. Principala etapă a fost documentarea: de la tratate de psihologie şi reportaje până la întâlniri cu tineri internaţi la dezintoxicare. „Oricât ai citi despre asta, nimic nu te pregăteşte pentru şocul întâlnirii cu o persoană care tocmai a ieşit din sevraj”, povesteşte actriţa.
Deşi filmările s-au încheiat în urmă cu doi ani, Adela îşi aminteşte în detaliu fiecare zi pe platou. În glumă, prietenii şi colegii i-au sugerat să-şi scrie memoriile, chiar dacă are doar 23 de ani. Adela a acceptat provocarea, rezultatul fiind un jurnal de filmare detaliat sau, după cum îl descrie autoarea, „nu atât o trecere în revistă a şase săptămâni de filmare, cât mai ales evocarea uneia dintre cele mai apăsătoare perioade din viaţa mea”.
Premiera filmului Weekend cu mama este programată pentru 20 martie. Până atunci, fanii Adelei pot urmări în exclusivitate o primă parte din jurnal pe apropo.ro, urmând ca mărturiile să fie disponibile integral pe site-ul weekendcumama.ro. (D.P.)
Fanii îl pot accesa pe apropo.ro şi weekendcumama.ro
În urmă cu do