Francisco Mancebo a cîştigat prima etapă din Turul Californiei, după o evadare solitară uluitoare, de peste 150 de kilometri! Spaniolul celor de la Rock Racing a preluat tricoul de lider în clasamentul general, într-o zi în care vremea neprielnică a compartimentat plutonul şi a limpezit grupul favoriţilor
Două căţărări importante au animat traseul primei etape din Turul Californiei, în încercarea organizatorilor de a zdruncina cît mai devreme ierarhia generală a competiţiei. Howell Mountain Road i-a aşteptat pe rutieri la fix 100 de borne de startul programat în "paradisul ciclismului american", Davis, în timp ce Petrified Forest a fost ultimul obstacol important al zilei, cu 40 de kilometri înainte de sosirea cicliştilor în reşedinţa americanului Levi Leipheimer, Santa Rosa.
O zi mizerabilă pentru pluton, cu ploaie continuă şi temperaturi în jurul la 10 grade Celsius, o zi în care liderul clasamentului general, elveţianul Fabian Cancellara (Saxo Bank), a abandonat la jumătatea traseului, cu febră şi gripă puternică, după o noapte albă în care a vomitat continuu. Înainte ca plutonul să urce primele trepte de pe muntele Howell, 40% dintre ciclişti au raportat propriilor directori sportivi că suferă de un virus misterios!
Spaniolul Francisco Mancebo (Rock Racing) şi-a adus aminte că a fost arătat cu degetul în Operacion Puerto, dar nu a fost condamnat niciodată, şi, profitînd de prima porţiune vălurată a etapei, a dezlănţuit un atac hotărît şi nimicitor în dreptul bornei 16! Rutierul în vîrstă de 32 de ani şi-a construit rapid un avantaj de aproape nouă minute, Astana pornind urmărirea instinctual, avînd în vedere că legăturile radio nu au funcţionat corespunzător toată etapa . "Informaţiile au venit foarte lent şi erau incorecte. Eram foarte departe în cursă cînd am aflat primele lucruri despre evadare. Totul a fost confuz", a