Dacă la începutul anului, numărul de locuri de muncă puse la dispoziţia românilor în reţeaua Eures era de doar 26, în prezent a crescut de 22 de ori, ridicându-se la câteva sute.
Numărul de locuri de muncă vacante disponibile în reţeaua Eures a ajuns la 577. „Această creştere se datorează celor 504 locuri de muncă postate de angajatorii din Danemarca“, a declarat Alina Ghercioiu, inspector în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj. 500 dintre acestea sunt pentru lucrători în agricultură (recoltare căpşune, mazăre, ceapă, dovleci, alte legume), iar selecţia se va face în România (la Slatina şi Slobozia), la sfârşitul lunii martie. Pentru munca depusă, veniturile vor varia, în medie, între 10 şi 15 euro/oră. Condiţia principală este să fie eficienţi. „Recoltatul căpşunelor şi mazării se plăteşte întotdeauna în funcţie de cantitatea culeasă - 0,8-0,9 euro/kg (o medie de 10-15 euro/oră). Aplicanţii trebuie să culeagă 17 kg/oră, astfel încât să câştige 14 euro/oră. Dacă nu îndeplinesc acest nivel, aplicanţii pot să-şi piardă locul de muncă după două săptămâni“, a precizat Daniela Neagoe, directoarea adjunctă a AJOFM. Ca şi timp de lucru, se lucrează 30-37 ore/săptămână, uneori câteva ore peste program (munca începe la ora 5.00 şi se lucrează până în jurul prânzului - şase zile pe săptămână). În fiecare lună, angajaţii vor putea câştiga aproximativ 2.200 de euro.
Firmele străine vor angajaţi în domenii variate
Danemarca nu este singura ţară din care firmele vor angajaţi români. Lituania, Marea Britanie şi Slovacia pun la dispoziţia celor interesaţi câte 20 de locuri de muncă de confecţioner, lucrător agricultură, respectiv analist financiar, reprezentant vânzări, contabil financiar şi controlor financiar. La acestea se adaugă cinci posturi vacante de ospătar în Cipru, cinci de operator ceramică la maşini în Un