Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectată de pe pasarelă

Publicat in GAZETA de SUD, luni 16 februarie 2009 ·

O tânără din Slatina a ajuns vineri în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, după ce un coleg de clasă a izbit-o cu maşina, aruncând-o de pe pasarela care duce spre societatea ALPROM. Evenimentul rutier s-a produs la ora 12.40, pe strada Milcovului. Maria Adeluţa Dima, de 19 ani, din Slatina, împreună cu alţi colegi de clasă, terminaseră orele de practică pe care le desfăşuraseră la societatea din zonă şi se îndreptau către casă, potrivit poliţiştilor. În momentul producerii accidentului, grupul de elevi se afla pe banda pentru pietoni a pasarelei de pe strada Drăgăneşti. Incidentul s-a produs în momentul în care unul dintre colegii de clasă, Marius Badea, de 19 ani, din Piatra-Olt, care se afla la volanul unui autoturism, s-a hotărât să efectueze manevra de mers înapoi pentru a ajunge la colegii de clasă. „Marius Badea, în timp ce conducea autoturismul Dacia cu numărul de înmatriculare OT-13-KDO şi efectua manevra de mers înapoi pe sensul opus al străzii, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe trotuar şi a lovit-o pe Maria Adeluţa Dima. În momentul impactului, fata a fost proiectată în zona pasarelei“, a spus Şeful Biroului siguranţa circulaţiei pentru mediul urban din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, comisarul Nicolae Cărămizaru. După ce a fost izbită de maşină, fata s-a rostogolit şi a căzut pe trotuarul de sub pasarelă. În urma accidentului, tânăra a fost grav rănită, fiind transportată de urgenţă la SJU. După ce i-au fost acordate primele îngrijiri, tânăra a fost diagnosticată cu fractură antebraţ drept, traumatism cranio-cerebral acut deschis şi politraumatism coloană cervicală. Ea a rămas internată în cadrul Secţiei ortopedie a SJU pentru a i se face şi alte investigaţii. Şoferului i-au fost recoltate probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. De asemenea, şoferu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 31 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°