Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luni 16 februarie 2009

Publicat in Jurnalul, luni 16 februarie 2009 ·

Este ziua 47 a anului ● Au mai rămas 318 de zile

Soarele

Răsare la 7:14 ● Apune la 17:46

Luna

Răsare la 00:54 ● Apune la 10:00

● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 16 februarie ● Lună nouă 25 februarie ● Primul pătrar (Luna în creştere) 4 martie ● Lună plină 11 martie

Sărbătoare creştină: Sfinţii Muce­nici Pamfil, Valent, Pavel şi Seleuc; Cuv. Flavian

Sfântul Mucenic Pamfil, căruia i se aduce azi prăznuire, şi alţi 11 muce­nici au fost martirizaţi în Cezareea Palestinei, în vremea împăraţilor Maximian şi Galeriu. Pamfil era preot creştin din Beirut. A înfiinţat la Cezareea Palestinei o mare bibliotecă, cu peste 3.000 de cărţi, pe care a dăruit-o bisericii de acolo. Auzind de faima lui, doi conducători păgâni ai Palestinei l-au chinuit vreme de câţiva ani. Împreună cu el au fost chinuiţi şi alţi 11 mucenici care, văzând răbdarea lui Pamfil, au mărturisit şi ei că sunt "ai lui Hristos". Numele acestora sunt: Porfirie, Seleucus, Teodul, Valent, Pavel, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil, Daniil şi Iulian.

Click istoric

La 16 februarie 1821 era elaborat documentul-program al Mişcării din 1821, "Cererile norodului românesc", în care se regăsesc principiile de bază ale unei noi ordini sociale: voinţa poporului, mai presus de toate (desfiinţarea Legiuirii Caragea 1818, înlăturarea Mitropolitului, pentru că nu s-a "făcut cu voinţa a tot norodul", modificarea cuantumului birului numai după consultarea prealabilă a norodului ş.a.), desfiinţarea privilegiilor. În problema agrară se preconiza restabilirea din punct de vedere juridic a dreptului de folosinţă al ţăranului asupra pământului prin înlocuirea Legiuirii Caragea şi revenirea la Pravi­l­niceasca condică din 1780 a lui Alexandru Ipsilanti.

S-a întâmplat azi

În România

1968 – România a renunţat la organizarea administ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 4 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 7 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 9 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 4 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 12 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 5 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 10 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°