Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu îl protejează pe Piţurcă

Publicat in GAZETA de SUD, luni 16 februarie 2009 ·

Preşedintele FRF susţine că antrenorii care îl critică pe selecţionerul tricolorilor dau dovadă de „aroganţă şi nesimţire“.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a luat atitudine împotriva antrenorilor care au criticat metodele de selecţie folosite de tehnicianul naţionalei tricolore, Victor Piţurcă. „Naşul“ nu s-a sfiit să declare că aceştia dau dovadă de aroganţă şi nesimţire.

„Intervenţia antrenorilor cu privire la selecţia făcută de Piţurcă mi se pare arogantă şi nesimţită. Să-şi vadă de treaba lor şi să nu-şi mai dea cu părerea. Dacă ne uităm la echipele de club, vedem că nu au făcut nimic în cupele europene. Aşa că mai bine să tacă. De bine, de rău, naţionala condusă de Piţurcă a ajuns la un turneu final şi a scos două remize cu două formaţii mari, pe când echipele de club au fost eliminate încă din primul tur în cupele europene. Când vor ajunge selecţioneri, atunci să-şi dea cu părerea despre echipa naţională“, a declarat Mircea Sandu.

„Echipele româneşti nu au valoare“

Mircea Sandu a spus că antrenorii din Liga I ar trebui să vorbească mai puţin şi să facă mai mult, deoarece valoarea echipelor şi a jucătorilor este foarte scăzută, motiv pentru care formaţiile româneşti sunt eliminate din primele tururi ale cupelor europene.

„Nu cred că sunt mai mult de 25 de jucători foarte valoroşi la nivelul primei ligi cu care să poţi emite pretenţii şi în competiţiile majore. Toate echipele au ieşit din primul tur al cupelor europene. Unde-i valoarea?“, a spus Sandu.

„Naşul“ a evitat să vorbească despre viitorul selecţionerului Victor Piţurcă în cazul în care naţionala nu câştigă cu Serbia, însă a dezvăluit că, dacă tricolorii ratează calificarea la CM 2010, FRF va pierde aproximativ cinci milioane de euro.

„Nu mai spun nimic, pentru că se interpretează din nou. Să vedem ce va fi cu Serbia, apoi v

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 33 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 36 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 50 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 50 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 51 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°