Anuntat de premiile pe care le-a obtinut pana acum la festivaluri internationale, de cronicile foarte bune din presa straina (filmul ruleaza deja in Franta), debutul lui Adrian Sitaru in lungmetraj este, in cel mai rau caz - pentru spectatorii carcotasi -, o pauza de la filmele mizerabiliste care prea arata viata trista de zi cu zi. (Cum spune Ioana Flora in film, "M-am saturat de tara asta de cacat."). In cel mai bun caz, e un debut remarcabil.
Filmul este el insusi rod al acestui "mizerabilism" cotidian. A fost inceput ca dintr-o joaca, actorii n-au fost platiti, a durat mult pana a fost terminat. Scenariul (pornit de la o idee a lui Radu Jude, prieten cu Sitaru) a inceput a fi scris prin 2003, in 2005 au inceput si filmarile - rastimp in care regizorul-producator a cautat sprijin in stanga si-n dreapta. A obtinut o camera de filmat dintr-o parte, echipament de sunet din alta samd.
S-a terminat de filmat cu totul prin 2007. Cu prima varianta de montaj pe digital in brate (realizata si ea in aproape un an), Adrian Sitaru s-a aratat unor producatori francezi. Acestia s-au indragostit de film si au decis sa-l ajute sa fie terminat (cam cum a facut compania romaneasca Libra Film cu "Katalin Varga", realizat de britanicul Peter Strickland.).
Ajutorul a constat mai ales in gonflarea filmului de pe digital pe pelicula de 35mm si in terminarea sunetului. Cei de la ARTE s-au implicat si ei. Rezidenta Cinefondation primita de la Festivalul de la Cannes, i-a permis lui Adrian Sitaru ca timp de cateva luni sa stea la Paris aproape de filmul sau aflat in ultimele stadii ale postproductiei.
Geneza atat de grea (si despre care poate stim cate ceva din presa, inainte de a intra in sala) nu afecteaza impactul pe care filmul il are asupra noastra. Fireste, frugalitatea mijloacelor da primelor secvente - pana intri in viteza de croaziera -
