Ilie Gheorghe şi Tamara Popescu au făcut din nou demonstraţia adevăratei arte teatrale, sâmbătă seară, în avanpremiera piesei „Scaunele“, de Eugen Ionesco.

În Sala „I.D. Sârbu“ a Teatrului Naţional din Craiova, doi actori de mare rang au jucat sâmbătă seară în piesa lui Eugen Ionesco, „Scaunele“. O dramă interesantă, un joc scenic excepţional au fost ingredientele unei reprezentanţii care te fac ca după ieşirea din sala de spectacol să fii altfel. „Mareşalul de imobil“ şi draga sa soţie, Ilie Gheorghe şi Tamara Popescu, sunt doi bătrâni, la vârsta de 95, respectiv 94 de ani, a căror existenţă a devenit un ritual de la care nu se mai pot abate, al depănării aceloraşi amintiri, reale sau inventate, al mărturisirii aceloraşi regrete, al aceloraşi enervări: „Dacă aveai mai multă ambiţie, ai fi ajuns mareşal-şef, doctor-şef, redactor-şef“. Ei pregătesc seara marelui eveniment, în care bătrânul va transmite omenirii „mesajul său“, la care lucrează de-o viaţă. Pentru aceasta, au organizat o conferinţă cu o mulţime de invitaţi: „toţi proprietarii“, „toţi savanţii“, „ziarişti“. Toţi sunt invizibili, iar scena se umple de scaunele cărate cu înfrigurare de bătrână. Printre oaspeţi se numără şi Doamna, Colonelul, Frumoasa şi soţul său, Fotogravorul. Începe un dialog al gazdelor cu musafirii, ale căror replici nu se aud. Sunt discuţii născute din crâmpeie de viaţă: pierderea copilului sau amintirea unei iubiri aparţinând tinereţii. Conversaţia se termină odată cu sosirea Oratorului, care este angajat să transmită mesajul. Odată cu sosirea acestuia, într-o stare exaltată, secondat în permanenţă de replicile ca un ecou ale Bătrânei, „mareşalul de imobil“ face prezentările şi dă cuvântul Oratorului, luându-şi rămas-bun de la soţie. Finalul este tragic: bătrânii se aruncă în apă, sinucigându-se. Interpretările fabuloase, jocul actorilor, amprenta regizorală fac din „Scaune