Normal ar fi ca toată media noastră să se simtă scuipată de Ioan Becali

În cazul lui Ioan Becali, dar şi al altor sforari cu bani din fotbal, care scuipă pe meseria noastră, problema nu e dacă, problema e cînd. Presa le-a dat atîta apă la moară, încît era de aşteptat ca ei să socotească şi presa tot un bun de- al lor. Nu m-aş grăbi să-i numesc mîrlani sau mitocani, pe investitorii şi pe oficialii care-i jignesc pe ziarişti, deoarece cîţiva din aceştia sînt în stare să meargă mult mai departe. O declar public: de cîţiva mi-e frică de moarte, fiindcă îi ştiu în stare de orice. Pot tocmi cuţitari să mă înjunghie în plină stradă sau pot chiar ei să dea cu bîta.

Cît timp Becalii au fost subiect de presă, dar nu şI de DNA, s-au simţit apăraţi tocmai prin acest fapt, că erau subiect de presă. Că marele public judeca aşa: Nu vedeţI, domnule, ce puternici sînt?! Toată presa e pe ei şi totuşi nu păţesc nimic! Pe alde Becali, publicitatea cu care i-a ţinut în prim planul zilei toată media noastră i-a făcut să se creadă invulnerabili. Acum, cînd mare parte din media e ofensivă, se simt trădaţi.

Ioan Becali devine violent doar cînd e vorba de banii lui. Dacă în discuţie intră caracterul ori chestiunile fotbalului, omul se controlează. Numai să nu ai păreri despre banii săi. Cum a văzut toată lumea, în emisiunea lui Terzian, fratele Becali e fiară, n-are mamă, n-ar tată, nu ţine cont că se dă în stambă în faţa unei ţări întregi, scuipă, e vulgar şi sare la gîtul jurnalistului. Omul a fost decent cît timp dialogul a ocolit relaţia cu DNA-ul. Cînd a venit vorba de anchetă, a explodat.

Cercul s-a închis odată cu spectacolul dat de Ioan Becali, pentru că presa şi televiziunea au mizat prea mult pe postura de subiecţi care aduc rating Becalilor. În ce mă priveşte, nu cunosc situaţie mai jenantă, mai umilitoare pentru condiţia de ziarist, decît aşteptatu