Rezultatele alegerilor din 10 februarie din Israel ridica mari semne de intrebare legate de angajamentul unor parti semnificative ale societatii israeliene fata de procesul de pace din Orientul Mijlociu, in forma sa actuala. Remarcam nu doar o infrangere decisiva a stangii, ci si scaderea dramatica a sprijinului societatii israeliene pentru un discurs si o platforma politica orientate predilect in favoarea negocierilor cu palestinienii. Partidul Muncii, formatiunea politica a celor care in 1993 lansau procesul de pace - Shimon Peres (actualul presedinte al Israelului) si Yitzhak Rabin -, s-a clasat abia pe locul al 4-lea, cu numai 13 mandate, devansand la limita formatiunea ultraortodoxa Shass (11 mandate).
Noua structura a parlamentului reflecta o victorie importanta pentru un anumit tip de mesaj care tinde sa considere forta militara drept cea mai buna cale pentru a asigura securitatea Israelului. De departe, marele castigator al alegerilor a fost dreapta, fortele sale totalizand aproape 65 dintre mandate (suficient pentru a crea o majoritate guvernamentala): partidul fostului premier Benjamin Netanyahu, formatiunea Likud, a obtinut 27 de mandate (fata de 12 in precedentul Legislativ), formatiunea de extrema dreapta Yisrael Beiteinu 15 mandate, iar gruparea ultraortodoxa Shass 11 mandate; la toate acestea se adauga mandatele castigate de alte cateva formatiuni mici de dreapta.
Rezultatul votului contureaza o anumita stare de frustrare si scepticism, de neincredere ca negocierile cu palestinienii vor aduce vreodata pacea; o mare parte a israelienilor a ajuns sa creada ca anii de negocieri cu arabii, compromisurile acceptate au produs exact contrariul: mai multa violenta si insecuritate. Acumularea acestor sentimente explica, de fapt, victoria mesajului dreptei, dar si declinul platformei pacifiste promovate de stanga.
Desi noua balanta a puterii
