Visez că trăim frumos. Un prieten, doctorul Mihai Petcu, cel mai mare specialist în vaci de la noi, intenţionează ca în curând să planteze pe străzi, în intersecţii, lângă şcoli, mai întâi în Bucureşti, apoi şi în alte localităţi, cişmele cu lapte. Aşa le-am zis eu, cişmele. El îmi spune că e vorba despre nişte tonomate prevăzute cu sistem frigorific.

Azi-noapte a nins. Nici un semn aseară că va fi altfel în zori. Dealurile, cenuşii ieri, urâte şi găurite ca tălpile de infanterist, au tras peste beteşuguri o rochie – neluată de la închirieri – de mireasă. Să visăm, zic din cerdacul casei de la Sângeru, că trăim frumos. Că oamenii nu se ucid pe străzi, că pecinginea sărăciei nu se lăţeşte, că fragilul trup al omeniei nu va fi schilodit. Că puţul recesiunii în care ne prăbuşim nu este foarte adânc. Că avem conducători patrioţi, cu paltonul integrităţii morale la patru ace, că-n România n-a proliferat păducheria scârboasă a politicienilor profitori, prestidigitatori ai credulităţii publice. Că nu trăim în Roma antică, unde împăratul Caligula şi-a făcut calul consul sau senator, hrănindu-l cu ovăz dintr-o iesle de aur, şi nici în Patagonia, ţară în care se zice că şeful de trib îşi plăteşte îmbelşugat metresa cu funcţii şi bani publici. Dar, ferice de noi, iată, nu trăim în Patagonia, ţară în care obrăznicia politică ia chipuri groteşti. Altfel ne-am fi revoltat, ne-am fi simţit insultaţi, iar plămada sensibilă a firii noastre exploda cu toate că mămăliga nu face plici decât o dată la o mie de ani.

Visez că trăim frumos. Un prieten, doctorul Mihai Petcu, cel mai mare specialist în vaci de la noi, intenţionează ca în curând să planteze pe străzi, în intersecţii, lângă şcoli, mai întâi în Bucureşti, apoi şi în alte localităţi, cişmele cu lapte. Aşa le-am zis eu, cişmele. El îmi spune că e vorba despre nişte tonomate prevăzute cu sistem frigo