Printr-o scrisoare oficiala, conducerea companiei solicita angajatilor sa returneze primele de Craciun si Paste pe anii 2004-2006, castigate in urma unor procese. Din 2007, cateva mii de salariati ai Petrom au deschis actiuni in instanta pentru a obliga compania sa le plateasca primele. Liderul de sindicat Liviu Luca, care ar trebui sa apere interesele angajatilor, sustine ca procesele sunt injuste deoarece angajatii Petrom ar fi beneficiat de primele respective. Suma totala care ar trebui platita salariatilor s-ar ridica la 150 milioane de euro.
Intr-o scrisoare semnata de catre liderul de sindicat Liviu Luca, publicata de zoso.ro, angajatilor Petrom li se solicita sa returneze primele de Craciun si Paste pe care acestia le-au primit in urma unor decizii definitive ale instantelor de judecata.
“In prezent, exista un numar de fosti si actuali angajati ai Petrom care doresc sa obtina, prin actionarea in instanta, avantaje personale printr-o interpretare a unor prevederi a Contractului Colectiv de Munca... Aceasta situatie, combinata cu criza financiara si cu contextul negativ al industriei de petrol si gaze, ar putea avea un impact nefavorabil asupra sigurantei locului de munca si a modalitatilor viitoare de recompensare a angajatilor”, se mentioneaza in scrisoare, care a fost remisa de catre Liviu Luca angajatilor Petrom pe 2 februarie.
In acelasi document se mentioneaza ca procesele intentate de salariati, prin care solicita Petrom sa le achite retroactiv primele de Craciun si Paste pe anii 2004, 2005 si 2006, sunt abuzive. Salariatilor Petrom li se mai solicita sa isi verifice conturile si sa returneze banii primiti ca si prime de Craciun si Paste.
In aceeasi scrisoare sunt prezentati si pasii prin care sumele de bani pot fi returnate companiei. “De asemenea, daca ati indentificat in contul dumneavoastra bancar sume tr