S-ar zice ca traim in vremuri romantice, in care toate criteriile pragmatice ale contemporanilor nostri sunt escamotate, in schimbul unora ce tin mai mult de afectivitate si sentiment. Intr-o societate (cam) fara morala, fapte ce tin, in aparenta, de aceasta notiune apar ca fiind hotaratoare. Pana si dl Mircea Geoana, seful unui partid care a instalat supunerea fata de partid ca prim criteriu in alegerea demnitarilor si a celorlalti colaboratori, a ajuns sa observe ca anuntul dlui prim-ministru, facut spre sfarsitul saptamanii trecute, privindu-i pe functionarii Corpului de control al Guvernului, care trebuie in primul rand sa-i fie fideli domniei sale, a cam depasit limitele rezonabilitatii. Pe de alta parte, dl Emil Boc are dreptate: in patria noastra, dupa ce ca se fura ca-n codrii demult disparuti sub securile diferitilor intreprinzatori, se si minte cu privire la aceste furturi. Or, daca, intr-adevar, functionarul pus sa controleze afacerile guvernului trecut continua sa-i fie fidel dlui Calin Popescu-Tariceanu, atunci n-am facut nimic, adevarul nu se va mai afla niciodata. Nu ca altfel o sa aflam cine stie ce adevaruri, nu. Dar exista macar o optiune datatoare de sperante. Cat despre adagiul latin "mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevarul", acesta e de mult uitat.
In Romania, cei mai multi oameni, o data instalati in vreo functie, mare sau mica, fac orice pentru a si-o pastra. Or, cum prea multe sunt locurile unde pastrarea functiei depinde de capriciile sefului, eforturile principale merg spre captarea bunavointei acestuia. Prin orice mijloace. Turnandu-i pe ceilalti ca sunt contra lui, facandu-se pres cand acesta trece prin fata biroului unde lucreaza, dand din cap aprobator la orice prostie spune acesta. Ca sa fim drepti pana la capat, nici nu prea exista sefi care sa asculte cu atentie si fara sa se enerveze la final eventualele ob
