Casa de avocatura Reff si Asociatii, afiliata Deloitte Romania, a inregistrat o crestere de 40% a volumului de tranzactii asistate de-a lungul anului 2008, la aproximativ 700 milioane de euro, in portofoliul sau fiind incluse mai multe proiecte majore.
“Anul 2008 a fost unul extrem de dinamic, mai ales in prima parte a anului, iar echipa noastra a fost implicata in negocieri initiate pe diverse segmente de piata, de la real estate si servicii financiare, unde avem referinte solide, la piata de media si publicitate, activitate editoriala (publishing), transporturi, IT&C, servicii de mediu, agricultura”, spune Alexandru Reff, partener in cadrul companiei.
El adauga ca a asistat la negocieri pentru tranzactii de sute de milioane de euro (mai ales in industria serviciilor financiare), care au fost inghetate din cauza incertitudinii de pe piata.
“In mod evident, nu anticipam o dinamica similara pe piata fuziunilor si achizitiilor in acest an, dar firmele de avocatura sunt relativ flexibile si isi pot adapta serviciile la noua cerere, care va fi cel mai probabil axata pe sectorul public si proiecte finantate de fonduri europene, (re)structurare corporatista, piata muncii, energie, dreptul concurentei, litigii si altele”, spune Reff.
Una dintre cele mai importante tranzactii a fost anuntata in luna iulie, cand compania ruseasca Luxoft a preluat firma locala ITC Networks, unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii software pentru industria de telecomunicatii. Alaturi de consultantii fiscali Deloitte, Reff si Asociatii au oferit asistenta profesionala actionarilor companiei romanesti, luand astfel parte la crearea unui grup cu peste 3.000 de angajati in toata lumea si venituri anuale care depasesc 90 de milioane de euro.
Reff & Asociatii a asistat RHS Company– unul dintre cei mai importanti distribuitori IT&C de pe piata locala – la prel