Raul Gonzalez, căpitanul echipei Real Madrid, a devenit cel mai bun marcator din istoria formaţiei din capitala Spaniei, cu 309 goluri, după ce a înscris duminică de două ori în partida cu Sporting Gijon, câştigată cu 4-0, devansându-l astfel pe fostul recordman, legendarul Alfredo di Stefano. Graţie celor două reuşite de pe „El Molinon“, Raul a acumulat 309 goluri, depăşind recordul de 307 reuşite ale lui Di Stefano.
La 31 de ani, Raul a devenit în acest sezon cel mai tânăr jucător din istoria campionatului spaniol care atinge borna de 500 de meciuri oficiale disputate. Doar cinci jucători au mai reuşit în Primera Division să joace mai mult de 500 de partide: Zubizarreta (622), Eusebio (543), Buyo (542), Sanchis (524) şi Soler (504).
În două rânduri cel mai bun marcator al Primerei Division (1998-1999 cu 25 de goluri; 2000-2001 cu 24 de goluri), spaniolul este şi golgheterul all-time al Ligii Campionilor (64 de goluri, cu patru mai multe decât colegul său Ruud van Nistelrooy) şi cel mai bun marcator din cupele europene, cu 66 de reuşite (cu un gol în plus faţă de următorul clasat, Filippo Inzaghi, de la AC Milan). Raul este şi deţinătorul recordului de goluri la naţionala Spaniei, cu 44 de reuşite în cele 102 meciuri în care a jucat. Raul Gonzalez, un produs al juniorilor marii rivale Atletico, a debutat la Real Madrid în 1994, pe când avea doar 17 ani.
Real Madrid a învins duminică, în deplasare, pe Sporting Gijon, cu 4-0, prin golurile lui Raul (’15 şi ’76), Huntelaar (’37) şi Marcelo (’49). Atât Huntelaar, venit la Real în această iarnă, cât şi brazilianul Marcelo au înscris primele lor goluri pentru „galactici“.
Raul Gonzalez, căpitanul echipei Real Madrid, a devenit cel mai bun marcator din istoria formaţiei din capitala Spaniei, cu 309 goluri, după ce a înscris duminică de două ori în partida cu Sporting Gijon, câştigată cu 4-0, devansându