Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu l-a înfruntat pe Ronaldinho

Publicat in GAZETA de SUD, marți 17 februarie 2009 ·

Fundaşul român s-a descurcat destul de bine în faţa starurilor lui Milan în derbiul câştigat de Inter cu 2-1 şi a rămas pe teren 90 de minute.

„Lo scudetto“ pare să fie colorat în Italia în negru şi albastru şi în acest sezon. Interul lui Chivu (foto) a câştigat derbiul cu Milan, cu scorul de 2-1, şi s-a distanţat la 11 puncte de rivala sa de o viaţă, păstrând un avans consistent şi faţă de Juventus Torino, care a remizat cu Sampdoria (1-1).

„Nerazzurrii“ au demonstrat duminică seară că merită să fie lideri, controlând partida în cea mai mare parte a ei. Cu Cristian Chivu titular, pe postul de fundaş central, Inter a făcut o primă repriză excelentă şi a reuşit să puncteze de două ori. Atacantul brazilian Adriano, care la începutul sezonului a intrat de mai multe ori în conflict cu antrenorul Jose Mourinho, a deschis scorul în minutul 29, introducând mingea în poartă cu mâna, după ce a şters-o mai întâi cu capul. Arbitrul Rosetti nu a observat însă că sud-americanul a comis henţ, fiind păcălit şi de faptul că faza s-a derulat în mare viteză. Milan nu s-a trezit nici la scorul de 0-1 şi fundaşii ei lenţi au mai fost depăşiţi încă o dată în minutul 43, când Stankovic a mărit diferenţa de pe tabelă.

În repriza a doua, Milan a contat mai mult în atac, în special după introducerea lui Inzaghi în locul lui Beckham, şi a reuşit să reducă din handicap prin brazilianul Pato. „Pippo“ Inzaghi a băgat şi el balonul în plasă, din poziţie de ofsaid, iar puţin mai târziu a fost oprit la limita regulamentului de Chivu, care a mai respins apoi două centrări periculoase trimise în careu de Ronaldinho. Acelaşi Inzaghi a avut o ultimă ocazie de gol în minutul 89, şutul său din careu fiind respins de Julio Cesar.

Ancelotti acuză arbitrajul

Carlo Ancelotti, antrenorul lui AC Milan, a criticat maniera în care arbitrul Roberto Rosetti a condus

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°