În cadrul întâlnirii cu ministrul sanatatii, Ion BAZAC şi cu preşedintele CNAS, au fost găsite soluţii pentru acordarea unui buget care să acopere asistenţa medicală primară.
"Pentru trimestrul I, valorile rămân neschimbate, la nivelul lui 2008. Pentru celelalte trei trimestre, valoarea minim garantată a punctului per capita este de 4,1, iar valoarea minim garantata per serviciu este de 1,5", a explicat preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Rodica Tănăsescu. Ministrul Sanatatii, Ion Bazac a declarat la rândul său că situaţiile tensionate au fost generate de lipsa de comunicare şi că speră ca rectificarea bugetară sa ducă asistenţa medicală primară acolo unde îi este locul.În consecinţă, medicii de familie au renunţat la acţiunile de protest programate în următoarea perioadă de timp.
Autori: V.TATARU