Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerile cu resurse naturale, scoase la lumină

Publicat in GAZETA de SUD, marți 17 februarie 2009 ·

Ultimul act adiţional la contractul pentru exploatarea resurselor naturale din Marea Neagră va fi desecretizat în totalitate. Premierul a promis că, pe viitor, nu se vor mai încheia astfel de documente, decât dacă este vorba despre siguranţa naţională şi de apărare. „Desecretizarea contractului cu Sterling nu este un demers izolat, ci va continua cu celelalte contracte. În mandatul meu, nu vor mai exista astfel de contracte secretizate“, a spus Boc. Declaraţia, făcută ieri la lansarea raportului de analiză, sinteză şi prognoză al Societăţii Academice Române „România 2009, criza economică şi statul de drept“, nu face decât să o confirme pe cea a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gelu Mărăcineanu, potrivit căruia săptămâna aceasta se va desecretiza contractul iniţial, „cel din 1992, care a fost aprobat prin HG nr. 570“. De altfel, surse din piaţa energetică au declarat sâmbătă că Ministerul Economiei intenţionează să facă publice contractele încheiate între compania de stat Hidroelectrica şi traderii privaţi de energie, urmând să ceară, în acest sens, acordul firmelor. Se aşteaptă rezultatul verificărilorLa jumătatea săptămânii trecute, Gelu Mărăcineanu anunţa că a început demersurile pentru desecretizarea contractului de bază încheiat cu firma Sterling, guvernul urmând să se pronunţe săptămâna aceasta. Ceva mai devreme se demarase verificarea tuturor instituţiilor implicate în acordurile cu firma Sterling Resources, care dau dreptul acesteia să extragă hidrocarburi din Marea Neagră până în 2022. Documentele în cauză implică Secretariatul General al Executivului, Cancelaria premierului şi Ministerele Justiţiei, Mediului, Afacerilor Externe şi Finanţelor, scopul controlului fiind verificarea respectării legislaţiei privind acest contract. Verificările au fost solicitate de premierul Emil Boc, ca urmare a dezbaterii privind cel de-al 11-lea act

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 5 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 10 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 9 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 8 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 11 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 6 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

15°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°