Într-un interviu acordat EVZ, antrenorul de la Standard Liège spune, în premieră, că a părăsit banca tricolorilor deoarece n-a fost dorit acolo. Sursa: Reuters
Standard Liège, echipa antrenată de Loţi Bölöni, merge şnur în campionatul Belgiei. După 22 de etape, Standard ocupă primul loc în clasament, cu două puncte avans faţă de rivala Anderlecht, care are însă un meci mai puţin disputat.
În următoarea perioadă, gruparea tehnicianului român va îndura teste extrem de dificile, urmând să dispute trei partide la interval de 4-5 zile: mâine, în „16“-imile Cupei UEFA, cu Sporting Braga, în deplasare; duminică, derby-ul din campionat cu Anderlecht, în deplasare; iar apoi a doua manşă cu Braga pe teren propriu.
Deşi îngrădit de programul aglomerat, fostul selecţioner al României a acceptat să acorde ieri un interviu pentru EVZ, vorbind despre Standard, despre fotbalul românesc, dar şi despre ţelul său suprem ca antrenor.
"Sunt bucuros că am ajuns la Standard, nu la Rapid, pentru că ştiam ce fel de club este. Avantajul meu este că am ajuns la o echipă pro fesionistă, unde mediul este de calitate. Această capacitate profesionistă trebuia creată la Rapid, ea nu exista. Nu ştiu dacă reuşeam să schimb ceva acolo.",
Ladislau Bölöni, curtat astă-vară de Rapid
PATRIOT
„Sunt cetăţean român şi îmi iubesc ţara“
După ce, în presa belgiană, a acordat mai multe declaraţii în care mărturisea că se consideră mai mult ungur decât român, Bölöni a clarificat ieri, pentru EVZ, poziţia sa faţă de acest subiect delicat: „Dacă deranjează pe cineva că sunt maghiar, este treaba lui. De foarte multe ori am demonstrat că sunt un cetăţean român care îşi iubeşte ţara şi care nu uită de unde a plecat. În acelaşi timp, am arătat că sunt şi etnic maghiar şi că nu mă ascund de asta. Din punct de ve