Afirmata in anii 1970, sub impactul unor evolutii obiective incontestabile, problema environmentala a urcat repede scara valorilor, indeosebi a celor occidentale, ajungand sa se alature si chiar sa "contamineze" constante definitorii, precum: democratia reprezentativa (in dimensiunea sa participativa), statul de drept (sub forma accesului la justitie), transparenta (cu informarea publicului) sau solidaritatea generationala (prin recunoasterea drepturilor generatiilor viitoare). Protectia si starea mediului au devenit un reper al calitatii vietii si un standard de civilizatie pentru fiecare tara si individ, iar provocarea ecoclimatica a atins miza supravietuirii actualei ordini naturale planetare. Reactia sociala a minima s-a cristalizat in elaborarea si practicarea de politici publice, legislatii specifice, forme si instrumente de asimilare si implementare a unei asemenea cerinte.
Numai ca exigentele imperativului ecologic vin in contradictie evidenta cu cel putin doua elemente intrinseci ale modelului (capitalist) dominant de dezvoltare: caracterul pradator fata de resurse (distrugerea naturalului) si rolul motor al energiei bazate pe combustibili fosili (factorul poluare), epuizabili in perspectiva deceniilor.
Combinand stiinta cu constiinta, ca miscare de idei cu rezonante semnificative in planul militantismului civico-politic, ecologismul cenzureaza excesele capitalismului salbatic, sub forma sa neoliberala, presupunand reglementare, control public si responsabilizare generala, in numele interesului comun si in cel al echitatii, de pastrare a unui mediu curat si sanatos, echilibrat din punct de vedere ecologic. Astfel, dand expresie unor adevaruri care deranjeaza marile grupuri de interese economice si perceput in general ca anticapitalist, prin natura sa, el face obiectul actiunii deliberate a detractorilor, care reactioneaza incoerent si conjunct
