Abuzul asupra bătrânilor se referă la orice formă de maltratare a unei persoane în vârstă de către un îngrijitor, membru al familiei, soţ/soţie sau prieten.
Se vorbeşte foarte des despre abuzuri asupra femeilor sau copiilor, dar rar sau aproape deloc despre abuzurile asupra bunicilor şi persoanelor ajunse la vârsta a treia. Cu toate acestea, ele există, iar în ultimii ani numărul acestora a crescut îngrijorător.
Făcând un studiu aproape tehnic asupra fenomenului, potrivit amendamentului la Actul Americanilor Vârstnici din 1987, s-au identificat trei categorii de abuz asupra bătrânilor. Primul, abuzul domestic asupra bătrânilor, are loc de obicei în casa vârstnicului sau a îngrijitorului. Abuzatorul/maltratatorul este, de obicei, o rudă, un prieten apropiat sau un însoţitor plătit. Cea de-a doua categorie, abuzul în instituţii, se referă la abuzul care are loc într-o casă rezidenţială (cum ar fi un azil de bătrâni), orfelinat sau o casă în care se oferă asistenţă socială. În acest caz, maltratatorul are un contract financiar să îngrijească persoana vârstnică. A treia categorie şi ultima, autoneglijarea, presupune un comportament în care persoana vârstnică îşi ameninţă propria siguranţă sau sănătate. Autoneglijarea este prezentă la o persoană în vârstă care refuză să-şi asigure hrana adecvată, apa, îmbrăcămintea, adăpostul, igiena personală, medicaţia, şi chiar să-şi ia precauţii de siguranţă.
Acte de abuz
Aşa cum au identificat specialiştii, abuzul asupra bătrânilor poate lua diverse forme: acte de violenţă (cum ar fi lovirea, bătaia, îmbrâncitul, zgâlţâirea, pălmuirea, lovirea cu piciorul, ciupirea sau arderea). Folosirea neadecvată a medicamentelor sau a constrângerilor fizice, alimentarea cu sila şi pedepsele corporale de orice fel sunt alte exemple ale abuzului. Raporturile sexuale forţate sau raporturile sexuale cu oric