Şeful statului a invitat astăzi, la Palatul Cotroceni, reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul reformei justiţiei, pentru o analiză a măsurilor ce trebuie întreprinse, astfel încât România să îşi îndeplinească obligaţiile asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Preşedintele Traian Băsescu a făcut invitaţia în baza Articolul 148, alin. 4 din Constituţia României, potrivit căruia “Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării ( …)“. Invitaţia a fost adresată preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, primului-ministru Emil Boc, vicepremierului Dan Nica, ministru al administraţiei şi internelor, ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu. De asemenea, pe listă se mai află preşedintele Curţii Constituţionale, Ioan Vida, preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andreieş, vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Dimitrie Bogdan Licu, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Nicolae Popa, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kovesi, procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate, Cătălin Macovei, preşedinţilor comisiilor juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda, şi Senat, Toni Greblă, precum şi reprezentanţilor conducerii coaliţiei aflate la guvernare.