Vladimir Tismăneanu: "Vântul schimbării bătea puternic, mai ales după 1987, dinspre Est."

Lucrul acesta devenise clar observatorilor occidentali ai blocului sovietic, între care politologul american Zbigniew Brezezinski, dar și disidenților din Europa de Est și Centrală (Adam Michnik, Bronislaw Geremek, Vaclav Havel). Lansarea la Moscova a ofensivei legate de numele unor Imre Nagy sau Alexander Dubcek însemna o sfidare directă la adresa înțepenitelor, sclerozatelor birocrații dominante din statele Tratatului de la Varșovia. Gorbaciov ştia foarte bine ce reacţii puteau provoca reformele radicale. Era, încă din anii studenţiei, prieten personal cu Zdenek Mlynar, fostul secretar al CC al PC din Cehoslovacia, ideolog marcant al „socialismului cu chip uman”. De altfel, tocmai Mlynar, exclus din partid în timpul aşa-numitei „normalizări” organizate de regimul colaboraţionist al lui Gustav Husak, exilat la Viena, a scris unul dintre primele texte care anunţau, în 1985, că noul lider de la Kremlin era un revizionist marxist care ştiuse să-şi ascundă cu mare talent adevăratele opinii. Articolul lui Mlynar a apărut în cotidianul „L’Unita” al PC Italian, un partid care condamnase cu indignare nu numai invazia Cehoslovaciei, dar şi lovitura de stat militară a generalului Jaruzelski, din Polonia, din decembrie 1981. Pentru comuniştii italieni, spre a relua cuvintele lui Enrico Berlinguer, revoluţia bolşevică încetase a mai reprezenta o sursă de inspiraţie politică ori morală. Logica eurocomunismului îi împingea în direcţia unei rupturi irevocabile cu paradigma leninistă. Se renunţase la dogma sacrosanctă a „dictaturii proletariatului” şi se admitea necesitatea pluripartitismului, deci a pluralismului politic. Simplu spus, vremea monolitismului stalinist trecuse, iar propovăduitorii vechilor formule dogmatice apăreau tot mai lipsiţi de sprijin din partea puterii care le garan