Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liliana Minca „N-am iesit la pensie. Nu ma mut la Mangalia!"

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 18 februarie 2009 ·

Fosta şefă de la Loteria Română a declarat că a primit deja propuneri de colaborare atât de la instituţii de stat, cât şi de la firme private

Chiar dacă, în cursul serii de luni, preşedinta Loteriei Române a fost revocată din funcţie, situaţia văzută din perspectiva Lilianei Mincă nu constituie o tragedie. „Loteria a fost o rampă de lansare pentru mine, sunt de principiul că nimeni nu este de neînlocuit", a declarat fosta şefă de la Loterie, ieri, cu puţin timp înainte să predea mandatul noului director.

După ce ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a semnat, în urmă cu două zile, ordinul de revocare din funcţie a preşedintei Loteriei Române, Liliana Mincă, şi instalarea democrat-liberalului de la Cluj, Gheorghe Benea, în locul său, mass-media naţională a şi găsit un subiect de scandal. Mincă ar fi cerut 30.000 de euro despăgubiri pentru că nu a fost lăsată în funcţie până la sfârşitul mandatului său, la 17 martie 2010. În realitate, însă, articolul 3 al unei hotărâri a Adunării Generale evidenţiază că „membrii CA stabilesc valoarea despăgubirilor pe care Liliana Mincă trebuie să le primească".

Cât despre cel care îi va lua locul, Mincă nu a avut decât cuvinte de laudă: „Astăzi, la ora 16.00 (n.r. ieri), predau mandatul noului şef al Loteriei. Este un om deosebit, seamănă la figură cu soţul meu şi poate scrie o pagină în istoria Loteriei, dacă va face performanţă. Sunt de principiul că nimeni nu este de neînlocuit. Pentru mine, Loteria a fost o rampă de lansare". În ceea ce priveşte, însă, viitorul său în cariera profesională, Mincă a declarat că are deja propuneri de la instituţii private şi de stat, pe care să le conducă: „Sunt vicepreşedinte la PC, am o carieră politică şi o experienţă profesională. O să să decid în perioada următoare unde am să lucrez". Se pare însă că plecarea de la Loterie nu este un motiv întemeiat pentru

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 36 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum 2 ore
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°