Odinioară, aici se organizau campionate balcanice şi con-
cursuri naţionale. Acum, oraşul s-a lepădat de el, ca de un bătrân neputincios care nu-ţi mai aduce nimic. Lăsat mai mult la mila Domnului, Hipodromul de la marginea Parcului „Romanescu“ încă respiră prin infuziile sponsorilor şi prin pasiunea călăreţilor.
Jovial e precum îi spune şi numele: jucăuş, puţin răsfăţat, cu personalitate. Îi plac cuburile de zahăr şi bucăţile de măr şi mereu are pretenţia că i se cuvin, după ce face câteva figuri demonstrative, galopând în faţa grajdului întunecat. Are opt ani şi n-a intrat niciodată într-un concurs. „Capu’ sus, să te vadă lumea ce frumos eşti!“, îi spune, cu ton blând şi prietenos, aproape de ureche, îngrijitorul. Biciul sfâşie aerul şi Jovial devine, pentru câteva secunde, mai agitat. În faţa grajdului, un pui colorat de găină îşi caută hrana prin resturile de bălegar şi de fân căzute dintr-o căruţă. Înăuntru, aproape beznă. Câteva becuri chioare sparg întunericul, scoţând la iveală adăposturile pentru cei nouă cai. De o parte şi de alta, ciment şi gratii. Mirosul de bălegar îl acoperă pe cel de fân. În ultimii ani, abia se mai primesc fonduri pentru mâncare, potcovit şi tratament. Terenul Hipodromului a fost ciopârţit cu ceva timp în urmă: din 24.000 mp au mai rămas 17.000, restul - fosta pistă pentru galop şi suprafaţa care asigura hrana animalelor pe şase luni - a intrat în proprietatea primăriei. Acum, pe margine, sunt vărsate gunoaiele adunate din parc. În adăpostul întunecat şi friguros, se aud caii cum rumegă fânul. Esenţa, Graţiela şi Istoria... ar putea scrie „istorie“ în competiţii dacă ar fi pregătiţi. Lucrurile s-au schimbat odată cu vremurile. „După ‘90, am mers din inerţie. Când s-a zbârcit pământul şi am început să le cerem bani pentru hrană, vaccinuri, potcovit, au început şi greutăţile. Am mai trecut noi prin momente rele, dar acum
