Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evreii au rămas fără sfintele pergamente

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 18 februarie 2009 ·

Indivizi rămaşi neidentificaţi au intrat miercuri spre joi noaptea în curtea Sinagogii din Braşov. Au spart lacătul de la intrarea din spate şi au furat patru tore. Au spart şi birourile de sus, de unde au luat nişte laptopuri, câteva sticle cu vin şi genţi cu documente. „Au sărit peste poartă, apoi au împins geamul de la bucătărie şi au intrat în birouri. Apoi, la sinagogă au intrat prin spate, unde avem o mică sinagogă, unde ţinem slujbele când e foarte frig. Acolo au spart lacătul şi au intrat. Între sinagoga mică şi sinagoga mare există o intrare. Au deschis un dulap, de unde au luat două biblii mici. Apoi au intrat în altar, de unde au luat alte două biblii mari”, ne-a declarat Solomon Hain (foto), vicepreşedinte al Comunităţii Evreilor din Braşov.

Biblii scrise în Israel

O parte din acele tore au fost aduse din Israel, unde au fost scrise de mână de către rabini pricepuţi. Una dintre biblii este foarte veche, oamenii din comunitate spunând că are peste 300 de ani. Oamenii legii cred că a fost vorba de mai mulţi hoţi sau că hoţul a avut complici. Asta pentru că o singură biblie cântăreşte 10 kilograme. În plus, acest furt este legat de cel al bibliilor de la Prima Şcoală Românească, desfăşurat în urmă cu trei săptămâni, ai cărui autori nu au fost încă descoperiţi. „Din primele cercetări efectuate de poliţiştii secţiei 1 Braşov, reiese faptul că hoţii au pătruns prin efracţie, forţându-se uşa de acces, şi au sustras bunurile respective. Facem cercetări şi sperăm ca în cel mai scurt timp să soluţionăm acest caz”, a declarat Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Braşov.

Vor lua cu împrumut

Comunitatea evreiască nu a rămas doar fără biblii, ci şi fără slujbe. Fără tore, rabinii nu mai pot ţine slujbe şi rugăciuni. Cu atât mai mult cu cât pe data de 10 martie evreii sărbătoresc „Purim”-ul

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°