Problema oamenilor strazii si a cersetorilor a fost de nenumarate ori dezbatuta, nu este o noutate. Solutii de rezolvare a acestei delicate probleme probabil nu se vor gasi in viitorul apropiat. Un lucru m-a intrigat insa intr-una din zilele trecute. Am trecut pe langa un caine de talie mica, aparent prietenos. Acesta m-a insotit pana in fata portii unde, probabil locuia. Acolo, si-a schimbat atitudinea. Dupa ce am trecut, a sarit si de la spate mi-a agatat pantalonul. Intorcandu-ma spre el, a fugit in curte. Oare daca era unul mare, scapam doar cu atat? Continuandu-mi drumul, in urmatoarele zece minute, trei persoane mi-au cerut ba un leu, ba o tigara. Mi-am amintit atunci, ca intr-o seara, unul care n-a primit o tigara m-a urmarit intrigat mult timp. Acestia, refuzati, de multe ori pot fi mai periculosi decat bietele vietati, invatate tot de om, care considera ca trebuie sa-si apere teritoriul. Unii caini agresivi fac victime si sunt eutanasiati, altii doar castrati. Raufacatorii, daca sunt prinsi, au drepturi. Sunt intretinuti pe banii statului, adica a tuturor. Nu mai au grija zilei de maine, asa cum o au majoritatea oamenilor onesti. Mai mult, protesteaza pentru drepturile lor, uitand de drepturile celor pe care i-au agresat sau le-au curmat viata, poate pentru ceva maruntis. Nu au nevoie de nici o aprobare pentru a-si perpetua “specia”, nu se pune intrebarea ce se va alege din urmasii lor care vin pe banda rulanta si sunt folositi inca de la nastere pentru a-i indupleca pe cei milosi sa le dea ceva. Proverbul zice ca “prietenul la nevoie se cunoaste”. Daca facem o paralela, gasim mai multe exemple in care cainii si-au sacrificat viata pentru stapanul lor, ceea ce in cazul omului se intampla mai mult in filme. In realitate, se aplica mai degraba“scapa cine poate”. Ne spunem deseori: este totusi un om, considerand acest termen este echivalent cu specia super