● Nonconformiştii / Revolutionary Road (SUA, 2008), de Sam Mendes.

Oare Kate Winslet are vreo rivală la titlul de cea mai bună actriţă de limba engleză din generaţia ei? Angelina Jolie acaparează camera de filmare într-un mod mai decisiv, dar majoritatea creaţiilor ei au la bază o concepţie fundamental banală şi narcisică despre eroismul feminin. La un moment dat, Nicole Kidman a făcut cîteva roluri mari unul după altul, dar atît deciziile ei ulterioare în privinţa propriei cariere, cît şi prestaţiile actoriceşti propriu-zise indică o dezorientare totală. Cate Blanchett are o excentricitate care aminteşte de Kate Hepburn la tinereţe; poate fi mai lirică şi totodată mai comică - mai magică - decît Winslet, dar nu e niciodată atît de prezentă ca ea. Winslet se azvîrle în emoţiile personajelor ei cu o aviditate de-a dreptul fizică - încă şi mai lipsită de reţinere atunci cînd se întîmplă ca emoţiile respective să fie negative, urîte, înspăimîntătoare; îndeosebi pe acelea le plesneşte cu setea - şi totodată cu precizia - unei tenismane care trimite o bombă. Majoritatea starurilor, chiar şi atunci cînd joacă personaje antipatice (nu personaje negative supradimensionate - alea le plac pentru că sînt spectaculoase -, ci personaje de dimensiuni normale mînate de emoţii pe care publicul le poate găsi respingătoare), fac ce fac şi-şi păstrează o punte de acces la simpatia publicului. Ea arde toate punţile. E neînfricată.

În Nonconformiştii - ecranizarea unui roman de Richard Yates, în regia lui Sam Mendes -, ea are o serie de meciuri crîncene cu Leonardo DiCaprio, care joacă rolul soţului ei. Acţiunea se petrece în America anilor ’50. El lucrează în departamentul de vînzări al unei firme, deşi cîndva visase să facă ceva creativ la Paris. Ea e casnică, deşi îşi dorise să fie actriţă. Amîndoi privesc cu dispreţ conformismul suburbiei prospere în care trăiesc,