Incertitudine şi pesimism - sunt sentimentele dominante în rândul managerilor giganţilor economiei româneşti atunci când vine vorba despre modul în care le vor merge afacerile în 2009. BCR şi BERD estimează că vom asista la o creştere economică de 1% în acest an în România. Cele două bănci şi-au redus previziunile pe această temă, în ultima lună, de la niveluri anterioare mult mai liniştitoare, de patru, respectiv trei procente. Acelaşi lucru l
Incertitudine şi pesimism - sunt sentimentele dominante în rândul managerilor giganţilor economiei româneşti atunci când vine vorba despre modul în care le vor merge afacerile în 2009.
BCR şi BERD estimează că vom asista la o creştere economică de 1% în acest an în România. Cele două bănci şi-au redus previziunile pe această temă, în ultima lună, de la niveluri anterioare mult mai liniştitoare, de patru, respectiv trei procente. Acelaşi lucru l-a făcut şi Comisia Europeană, care şi-a modificat în sens negativ estimarea, de la 4,7% la 1,75%. Banca Naţională crede că avansul economiei se va cifra la 2-2,3%, iar Standard&Poor’s vede, pentru acest an, o majorare cu 0,8% a produsului intern brut. În opinia Coface, economia locală va avansa cu 2%. „Într-un scenariu nefavorabil, am putea avea în acest an o creştere economică zero sau chiar o uşoară recesiune“, afirmă Cristian Ionescu, Country Manager Coface România, precizând că, practic, ţara noastră nu mai are, în prezent, motoare de creştere economică. Comisia Naţională de Prognoză (CNP) şi, implicit, Executivul sunt cei mai optimişti. Astfel, creşterea PIB în 2009 ar urma să fie, în opinia lor, de 2,5%, cu o scădere de un procent a sectorului industrial şi creşteri de 3,3% la servicii, 4,2%, în agricultură şi 6,2%, în cazul construcţiilor.
Cu excepţia reprezentanţilor FMI, care nu exclud o scădere economică de până la 1%, şi a analiştilor ING, care