O româncă stabilită în Italia a venit recent la Bucureşti să-şi vadă familia şi, după ce s-a uitat cîteva zile la televizor, a tras concluzia: "Măi, dar la voi în România chiar e criză. În Italia, cel puţin pînă acum, nu se simte mai nimic".
Nici eu n-am observat vreo diferenţă faţă de anul trecut, nici în nordul Italiei şi nici în Austria. Cam acelaşi număr de turişti la schi, cam aceleaşi preţuri, cam aceleaşi servicii la hoteluri şi restaurante. O mică schimbare... poate. La toaletele benzinăriilor de pe şosele cam lipsea săpunul lichid (deşi nu îmi pot închipui că în faţa crizei financiare, austriecii ar putea începe prin a-şi sacrifica igiena). La noi în schimb, la prima benzinărie în care am intrat, la Arad, am observat că la toaletă era săpun din belşug, chiar şi pe jos. Numai că în timp ce eram acolo s-a stins lumina. Pană de curent. Nici uşile automate de la intrarea în magazin nu se mai puteau deschide. A venit un om de serviciu să tragă de ele. Înainte însă, aflasem că nu se poate plăti cu cardul. Asta nu din cauza opririi momentane a curentului, nici din cauza crizei, ci mai de mult şi din pricina patronilor care se zgîrcesc la achiziţionarea POS-urilor, ori a angajaţilor nepricepuţi în mînuirea unor asemenea aparate sau a celor care întreţin reţelele de comunicaţii. Pe scurt, probleme legate de oameni. Mi-au spus că am de ales - ori merg la un bancomat să scot bani cash, ori mă duc la singura benzinărie apropiată unde se poate plăti cu cardul, un Lukoil. Cu oameni şi mai răi, mai exact cu un vecin, m-am confruntat tîrziu în noapte, cînd am ajuns acasă, chiar în timp ce parcam maşina. Locul de parcare a devenit o adevărată sursă de nebunie. Şi mi-am adus aminte de întrebarea pe care ne-a pus-o românul care servea la o cabană, sus în Alpii Dolomiţi, lîngă Cortina DâAmpezzo: "Cum mai puteţi să respiraţi în Bucureştiul ăla?". Acolo era chiar aer
