Garsoniera modestă a lui Petre Ţuţea era în 1989 ticsită de "tehnică operativă". Vecinele raportau cine vine şi ce discută, în blocul de vizavi era un punct de observaţie, musafirii luau liftul până la ultimul etaj şi apoi coborau pe scări pentru a deruta informatorii.
Studenţii care voiau să-i asculte prelegerile se temeau că vor fi daţi afară din facultate, iar ceilalţi erau conştienţi că sunt filaţi la fiecare pas. Interogatoriul celor care îl vizitau pe Nea Petrache s-a întins, începând din ianuarie, de-a lungul câtorva luni. Profesorul Ion Coja îşi aminteşte despre vizitele la Ţuţea şi despre ancheta prostească demarată atunci:
"Mulţi dintre profesorii de la Universitate, mai ales cei cu nivel politic mai bine certificat, primeau sarcina de a fi «îndrumători de grupă», un fel de diriginţi. Nu mi s-a dat această dovadă de încredere decât o singură dată, în 1987, şi s-a nimerit ca grupa de anul întâi pe care urma s-o păstoresc timp de patru ani să fie grupa lui Marian Munteanu. Ne-am apropiat imediat unul de altul, dar şi de alţi colegi ai lui Marian. Nu mai ştiu cum s-a făcut de l-am dus pe el şi alţi colegi pe la Ţuţea. Felul de a gândi naţionalist al lui Marian ştiam că o să-i facă mare plăcere bătrânului. Mai gândeau ca el şi ceilalţi colegi ai săi, alde Mugur Vasiliu, Mihai Gheorghiu...
Marian s-a impus repede în facultate prin spiritul de organizare şi prin răbdare. La 1 decembrie 1988 se împlineau 70 de ani de la Marea Unire. Urma să fie o aniversare fastuoasă la Alba-Iulia. Ştiu bine că Marian Munteanu şi colegii săi au intenţionat să facă «ceva» acolo, la Alba-Iulia, un gest de afirmare deopotrivă naţionalistă şi anticomunistă, dar până la urmă nu s-a mai dat amploare festivităţilor, acţiunea studenţească propusă de Marian la UTC nu a mai fost inclusă în programul oficial de manifestări, aşa că
