Potrivit declaraţiilor premierului Emil Boc, taxa de primă înmatriculare va fi redusă cu o treime din iar ordonanţa va fi pusă în aplicare imediat cum va fi publicată în Monitorul Oficial.
„Ordonanţa răspunde nevoilor de dezvoltare a industriei auto autohtone. Dorim să rezolvăm problema românilor care nu au putut să-şi înmatriculeze maşinile înainte de 15 decembrie şi au fost nevoiţi să plătească o taxa de trei ori mai mare, deşi au făcut achiziţia înainte de 15 decembrie", a evidenţiat premierul. Astfel, potrivit hotnews.ro, cei care au cumpărat maşini înainte de 15 decembrie 2008, pot plăti acum taxa conform prevederilor legale din iunie 2008. Dintre aceştia se disting două categorii: cei care au plătit taxa mărită, sau cei care nu şi-au mai înmatriculat maşina. Prima categorie îşi va primi diferenţa de bani înapoi, potrivit noii ordonanţe, în vreme ce a doua categorie va plăti taxa la valoarea aprobata prin legea din iunie 2008.
Potrivit declaraţiilor premierului Emil Boc, taxa de primă înmatriculare va fi redusă cu o treime din iar ordonanţa va fi pusă în aplicare imediat cum va fi publicată în Monitorul Oficial.
„Ordonanţa răspunde nevoilor de dezvoltare a industriei auto autohtone. Dorim să rezolvăm problema românilor care nu au putut să-şi înmatriculeze maşinile înainte de 15 decembrie şi au fost nevoiţi să plătească o taxa de trei ori mai mare, deşi au făcut achiziţia înainte de 15 decembrie", a evidenţiat premierul. Astfel, potrivit hotnews.ro, cei care au cumpărat maşini înainte de 15 decembrie 2008, pot plăti acum taxa conform prevederilor legale din iunie 2008. Dintre aceştia se disting două categorii: cei care au plătit taxa mărită, sau cei care nu şi-au mai înmatriculat maşina. Prima categorie îşi va primi diferenţa de bani înapoi, potrivit noii ordonanţe, în vreme ce a doua categorie va plăti taxa la valoarea aprobata prin legea