* o fetita de un an si sapte luni a fost gasita impreuna cu familia traind in conditii inumane in subsolul unei cladiri * conducerea DGASPC a luat masura protectiei fetitei si a mamei intr-un centru maternal * in urma cu 3 ani, o sora a micutei a fost scoasa din acelasi loc si data in grija unui asistent maternal
O fetita de un an si sapte luni si mama acesteia au ajuns, ieri, in Centrul Maternal "Alexandra", dupa ce conducerea Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Braila a constatat conditiile inumane in care era crescuta micuta. Familia copilului a fost depistata in subsolul unei case darapanate, din zona istorica a orasului, traind fara curent electric sau caldura. Echipa DGASPC a mai intervenit in urma cu 3 ani pentru a scoate din acelasi mediu insalubru inca o fiica a concubinilor, care a implinit recent 9 ani si se afla in plasament la un asistent maternal profesionist.
Parintii micutei, Rodica Ieseanu si concubinul sau, Octavian Copae, sustin ca s-au adapostit in subsol de numai cateva zile, de cand au fost siliti sa parasesca o alta locuinta, din cauza problemelor financiare. Ei s-au refugiat in adapostul de la subsol, in care locuieste, de ani de zile, bunica materna a fetitei impreuna cu o alta fiica. Concubinii nu au serviciu si au fost indrumati sa faca o cerere pentru o locuinta sociala de la Primarie. Deoarece la subsol nu este suficient spatiu pentru intreaga familie, tatal a fost nevoit sa ocupe o camera la parterul cladirii, complet neincalzita, in care si-a incropit un pat din haine vechi. Fetita a fost gasita in conditii greu de imaginat si mai ales de suportat chiar si de catre un adult. Aerul de la subsol este aproape irespirabil, la aceasta atmosfera contribuind emanatiile de la godinul care nu poate face fata frigului, dar si fumul de la lumanarile folosite pentru iluminat. Mama a refuzat, in