Groupama a anunţat o creştere cu 17,76% a volumului primelor brute subscrise (asigurări de viaţă şi generale) in 2008, până la valoarea de 1003,5 milioane de lei pentru cele trei companii deţinute în România (Asiban, BT Asigurări şi OTP Garancia), comparativ cu anul anterior, când cele trei companii au încasat prime în valoare cumulată de 852,2 milioane RON.Anul trecut, valoarea totală cumulată a daunelor plătite de cele trei companii, pentru asigurări generale şi de viaţ�
Groupama a anunţat o creştere cu 17,76% a volumului primelor brute subscrise (asigurări de viaţă şi generale) in 2008, până la valoarea de 1003,5 milioane de lei pentru cele trei companii deţinute în România (Asiban, BT Asigurări şi OTP Garancia), comparativ cu anul anterior, când cele trei companii au încasat prime în valoare cumulată de 852,2 milioane RON.
Anul trecut, valoarea totală cumulată a daunelor plătite de cele trei companii, pentru asigurări generale şi de viaţă, s-a ridicat la 549,4 milioane RON.
Primele brute subscrise cumulate din asigurări generale au fost în valoare de 882,8 milioane RON, în creştere cu 153,6 milioane RON faţă de anul 2007, o creştere procentuală de 21%.
Creşterea s-a datorat în principal evoluţiei pozitive a vânzărilor de asigurări de bunuri şi răspundere civilă şi de asigurări auto. Poliţele CASCO continuă să deţină procentul cel mai semnificativ de la nivelul portofoliului de asigurări generale.
Pe segmentul asigurări de viaţă, valoarea cumulată a primelor brute subscrise s-a ridicat la 120,8 milioane RON, înregistrând o uşoară scădere de 1,8%, determinată în principal de schimbarea standardului contabil de raportare.
În totalul primelor brute subscrise în 2008, ponderea fiecărei companii este de 60,4% pentru Asiban, 31% pentru BT Asigurări şi, respectiv, 8,6% pentru OTP Garancia Asigurări