Centrul staţiunii Jupiter, una dintre „perlele" litoralului sudic românesc. Oriunde te poartă paşii, acum, când afară încă mai este iarnă, rar dai peste un suflet de om.
În schimb, haite de câini hămesiţi sunt câte pofteşti, gata să te sfâşie pentru că le-ai încălcat teritoriul. Vile luxoase, hoteluri cochete sau mega-construcţii ce conţin apartamente de vacanţă, aşa arată în acest moment Jupiterul.
Nimeni nu ar bănui că, la câţiva paşi de camping-ul din zonă, în buricul staţiunii, zece suflete trăiesc în ger, întuneric şi crasa nepăsare a semenilor lor. Este vorba despre familia Burlacu, venită - ca mai bine de jumătate din locuitorii Mangaliei - de pe alte meleaguri. Au venit la Mangalia amăgiţi ca şi aceştia de mirajul câinilor cu covrigi în coadă. Credeau că pe litoral locurile de muncă sunt mai uşor de obţinut, pentru că cei doi vor să muncească şi nu să întindă mâna la pomană. Nu au găsit nicio locuinţă, niciun bordei în care să se aciueze. Au intrat în primul adăpost al „generosului" oraş european Mangalia: un WC dezafectat de câţiva ani. Au încropit aici o cămăruţă, cu două pătuţuri şubrede şi putrede. O sobiţă amărâtă, care dă mai mult fum decât foc şi în care aruncă trei-patru ramuri ude, le ţine de cald sufletelor rămase pe timpul zilei acasă. Viorica este încă foarte tânără, deşi viaţa a pus-o la grea încercare. A venit cu bărbatul ei la Mangalia acum aproape trei ani. Aveau atunci şase copii. Acum au opt. Cătălin şi Narcisa au venit pe lume în ultimii trei ani. Narcisa are numai cinci luni şi, ca şi frăţiorul ei un pic mai mare, este „îmbrăcată" în câteva zdrenţe veştede, care nu le acoperă goliciunea decât în partea de sus a trupuşoarelor. Nu s-a milostivit încă nimeni să o boteze, aşa că micuţa mai aşteapă un suflet care să o ducă în biserică, să o creştineze.
„Nu ştiu ce o să ne facem"
Copiii au grijă unul de